Archive
Bilet Liga 2, etapa a 3-a. Bani triplați cu Rapid și Farul Constanța

Bilet Liga 2, etapa a 3-a. Bani triplați cu Rapid și Farul Constanța. Am ales partidele celor mai în formă echipe din Liga secundă pentru a face profit. Giuleștenii joacă sâmbătă, 12 septembrie, constănțenii sutn programați luni, 14 septembrie.
Bilet Liga 2, etapa a 3-a
Pentru biletul din Liga 2, etapa a 3-a, am ales două meciuri în care am mare încredere că vor aduce profit. Primul este cel dintre CSM Slatina și Rapid, ce se joacă sâmbătă. Slătinenii sunt nou promovați și asta s-a văzut în cele două meciuri pe care le-au disputat. Le-au pierdut pe ambele și este printre cele șase echipe care au 0 puncte. În schimb, giuleștenii sunt pe poziția secundă după ce au obținut două victorii și se află printre cele trei echipe care au obținut punctaj maxim. Celelalte două sunt Dunărea Călarași și Farul Constanța. Așadar, merg pe mâna Rapidului.
Profit cu Rapid și Farul
Așa cum vă spuneam mai sus, Farul este a treia echipă cu punctaj maxim după primele două etape. A învins în deplasare la Ploiești și acasă pe Aerostar Bacău și ocupă înaintea rundei cu numărul trei ultima poziție de pe podium. Echipa lui Ianis Zicu a impresionat prin jocul prestat și din punctul meu de vedere, așa cum am mai zis, este una dintre principalele favorite la promovare. ASU Poli Timișoara a reușit prima victorie în acest nou sezon fix la rivala U Cluj, după ce în prima rundă remizase pe teren propriu cu CS Mioveni. Cu toate că pare că jocul timișorenilor s-a îmbunătățit mult față de sezonul precedent și că aducerea lui Dan Alexa în postura de manager e un plus, mizez pe constatănțeni și pe faptul că nu vor pierde.

Bilet Liga 2, etapa a 3-a. Bani triplați cu Rapid și Farul Constanța
Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

-
Archive5 luni ago
BONUS Fortuna Bet 2020. Iei 500 de lei INSTANT cu acest cod promoțional!
-
Archive3 săptămâni ago
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
-
Agentii Autorizate3 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Bonusuri casino5 luni ago
Fortuna Cashpoint. Depui și retragi banii instant! În plus ai și un BONUS de 1000 de RON!
-
Archive8 luni ago
FABULOS! A câștigat peste 600 de milioane în plină criză. Incredibil pe ce a putut miza…
-
Agentii Autorizate8 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat un JACKPOT de 14 MILIARDE cu doar un leu mizat în casino-ul online Superbet
-
Archive9 luni ago
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un MILION de DOLARI pe zi!
-
Archive7 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat 12.000 de lei după o investiție de doar 3 lei! Care a fost „rețeta” succesului