Urmareste-ne

Archive

Biletul-bombă de COTĂ 100. Ţintim un profit de peste 10.000 de lei din Liga Naţiunilor

Biletul-bombă de COTĂ 100. În această săptămână, campionatele naţionale iau o pauză şi lasă locul naţionalelor. Începând de joi, 3 septembrie, avem parte de partide din Liga Naţiunilor. Noi am conceput un bilet de care să ne aducă, sperăm, un profit de 100 de ori mai mare decât investiţia. Avem 6 meciuri, câte două pe zi, de joi până sâmbătă.

Joi, două victorii pentru gazde

Biletul-bombă de COTĂ 100. Joi, 3 septembrie, de la 21:45, Ucraina primeşte vizita Elveţiei, în Grupa 4, Liga A. Gazdele nu au mai pierdut pe teren propriu din 2017. S-au strâns, de atunci, 10 partide oficiale şi amicale, dintre care 8 au fost victorii şi două remize (ambele amicale). În preliminariile pentru EURO, în Ucraina, au pierdut Portugalia (1-2) şi Serbia (0-5). De cealaltă parte, Elveţia n-a avut cele mai bune prestaţii în deplasare în ultimul timp. În precedentele 4 jocuri „afară”, are o singură victorie (6-1 în Gibraltar), o remiză (1-1 în Irlanda) şi două înfrângeri (1-3 în Portugalia şi 0-1 în Danemarca). „1 solist” are cota 2,75.

Biletul-bombă de COTĂ 100. Turcia – Ungaria se joacă în Grupa 3, Liga B, joi, 3 septembrie, de la 21:45. Turcii sunt neînvinşi pe teren propriu, cu 6 victorii consecutive urmate de o remiză albă cu Islanda. La polul opus se află Ungaria, care, în ultime 13 deplasări, a bifat o singură victorie (3-1 în Azerbaijan), două egaluri (în Belarus şi Estonia) şi 10 eşecuri! „1 şi peste 1,5 goluri” are cota 2,12.

Vineri, ţinem pumnii lui Mirel Rădoi şi elevilor lui

Biletul-bombă de COTĂ 100. Vineri, de la 21:45, începe Italia – Bosnia şi Herţegovina, în Grupa 1, Liga A. Gazdele sunt favorite fără dubiu. De la începutul lui 2019, italienii au disputat 10 partide, toate în preliminariile pentru Euro şi toate victorii. Între acestea şi o dublă cu Bosnia. A fost 2-1 la Torino şi 3-0 la Zenica. Bosnia are câştigat ultimul meci cu 3-0 în Liechtenstein, dar anterior acestuia pierduse 5 deplasări la rând. „1 şi peste 2,5 goluri” are cota 2,00.

Biletul-bombă de COTĂ 100. ROMÂNIA – Irlanda de Nord se joacă vineri, de la 21:45, în Grupa 1, Liga B. Va fi primul meci al lui Mirel Rădoi pe banca naţionalei, împotriva unui adversar pe care România l-a mai întâlnit în 2014-2015. Atunci, naţionala noastră a câştigat la Bucureşti cu 2-0 şi a remizat alb în Irlanda. Sperăm şi acum la o victorie „acasă” în faţa unui adversar, teoretic, mai slab. „1 solist” are cota 2,25.

Sâmbătă, oaspeţii sunt favoriţi

Biletul-bombă de COTĂ 100. Sâmbătă, de la 19:00, Islanda – Anglia se joacă în Grupa 2, Liga A. Reykjavik a devenit o „fortăreaţă”. Din 5 meciuri găzduite, 4 s-au terminat cu victoria gazdelor, dar adversarii au fost accesibili. Albania, Turcia, Moldova şi Andorra au pierdut aici. În schimb, Franţa s-a impus. De partea cealaltă, Anglia a făcut spectacol: 4-0 în Kosovo, 7-0 cu Muntenegru, 6-0 în Bulgaria au fost ultimele trei rezultate. „2 şi peste 2,5 goluri” are cota 2,07.

Biletul-bombă de COTĂ 100. Danemarca – Belgia, sâmbătă, ora 21:45, este celălalt meci din Grupa 2, Liga A. Belgienii sunt favoriţi după cum au arătat în preliminariile pentru Euro (10 victorii din 10 posibile şi golaveraj 40-3). La Cupa Mondială din 2018, Belgia a terminat pe 3. „2 solist” are cota 1,87.

Biletul-bombă de COTĂ 100

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

+ posts

Promotii