Urmareste-ne

Archive

Biletul-bombă de COTĂ 500. Profit rapid de peste 20.000 de lei

Biletul-bombă de COTĂ 500. Finalul de săptămână se anunţă spectaculos, cu meciuri în Liga Campionilor, Europa League, dar şi în campionatele naţionale. Belgia şi Scoţia reîncep competiţiile, iar primele etape ne pot aduce un profit extrem de mare.

Cote mari  în prima etapă din Belgia

Biletul-bombă de COTĂ 500. Club Brugge – Charleroi, sâmbătă, 17:30, Belgia. Gazdele au dominat campionatul trecut, spulberându-şi adversarii. Aveau o singură înfrângere la momentul îngheţării clasamentului. Nici Charleroi nu stătea prea rău. Era pe 3. Belgienii vin după o lungă pauză de la fotbal şi vor avea poftă de joc. Trei din precedentele 5 directe de pe acest teren au avut 6 goluri pe tabelă. „1 şi peste 3,5 goluri” are cota 4,40.

Biletul-bombă de COTĂ 500. Royal Antwerp – Royal Mouscron, sâmbătă, 20:00, Belgia. Meciul dintre cele două Royale nu se anunţă tocmai regal. În sezonul precedent, cele două au produs împreună 25 de meciuri cu cel mult două goluri înscrise, iar în precedentele 4 directe de pe terenul lui Antwerp, un singur duel a fost de „over”. „Sub 2,5 goluri” are cota 2,15.

Liga Campionilor aduce spectacolul

Biletul-bombă de COTĂ 500. Barcelona – Napoli, sâmbătă, 22:00, Liga Campionilor. Catalanii sunt favoriţi la calificare, după ce în tur au remizat 1-1. Pe plan intern au pierdut şi campionatul, şi Cupa, aşa că Liga e ultimul trofeu rămas în joc. Orice victorie le asigură prezenţă în Final 8, fie şi una la limită. Şi cum nu este exclus ca Napoli să înscrie, mergem pe „1 şi peste 2,5 goluri”, la cotă 2,25.

Biletul-bombă de COTĂ 500. Bayern – Chelsea, sâmbătă, 22:00, Liga Campionilor. Partida promite goluri şi nu are cum să fie altfel. Calificarea s-a decis la Londra, când nemţii s-au impus cu 3-0. Englezii au doar cartea atacului pentru o răsturnare istorică greu de conceput. Totuşi, putem specula situaţia şi mergem pe „ambele marchează şi peste 3,5 goluri”, la cotă 2,55.

Patru formaţii zgârcite cu golurile

Biletul-bombă de COTĂ 500. Rangers – St. Mirren, duminică, 17:00, Scoţia. Rangers, echipa lui Ianis Hagi, vrea să îi pună probleme lui Celtic în lupta pentru titlu. Pentru asta are nevoie de un parcurs bun şi constant. A început bine, cu 1-0 la Aberdeen. De altfel, ultimele 4 meciuri ale lui Rangers în Scoţia s-au terminat 1-0, fie că au fost succese, fie înfrângeri. St. Mirren nu ar trebui să pună mari probleme, pentru că a marcat de două ori în ultimele 5 partide. 4 dintre ele s-au terminat cu cel mult 2 goluri. „Sub 2,5 goluri” are cota 2,32.

Biletul-bombă de COTĂ 500. Mechelen – Anderlecht, duminică, 19:15, Belgia. De la începutul lui iulie, Mechelen a disputat 7 amicale şi a marcat un singur gol, chiar dacă unii dintre adversari au fost modeşti (Leuven, Seraig sau RWDM). Ultimele 3 rezultate ale lui Anderlecht au fost: 1-0 cu St. Etienne, 0-0 cu Nantes şi 0-2 cu Lille. Goluri puţine, spre deloc. „Sub 2,5 goluri” are cota 2,00.

Manchester a demonstrat slăbiciuni defensive

Biletul-bombă de COTĂ 500. Manchester United – FC Copenhaga, luni, 22:00, Europa League. Închidem biletul cu un alt meci european, de data această în a doua competiţie continentală. Manchester e favorită, dar meciul cu LASK (2-1) a arătat slăbiciuni în defensivă. De cealaltă partea, Copenhaga a trecut cu 3-0 de campioana Turciei şi s-a calificat în Final. Se joacă într-o singură manşă, în Germania, aşa că nu există avantajul terenului propriu. „Ambele marchează” are cota 2,08.

Biletul-bombă de COTĂ 500

Cum iei BONUSUL de 300 RON de la Unibet

Unibet oferă un BONUS de Bun Venit 100% de până la 300 RON la Pariurile Sportive. Înregistrează-te ACUM la Unibet și poți începe să pariezi în câteva minute! Ai bonus la depunere de 100% până la 300 RON, ai acces la Unibet TV și poți profita de cele mai atractive cote și oferte de pariuri live din România! Alătură-te și tu celor peste 15 milioane de clienți chiar astăzi!

+ posts

Promotii