Urmareste-ne

ALTELE

Biletul de COTĂ 10 (11.05.2022). Cum poți face 1.000 de lei la mijloc de săptămână

Nantes vine după câștigarea Cupei Franței
Nantes

Din La Liga și Ligue 1 vin ponturile care pot aduce pariorilor 1.000 de lei la mijlocul săptămânii. Le vom urmări la lucru, printre altele, pe Alaves, „lanterna roșie” din Spania, care încearcă miracolul pe final de sezon, și pe Nantes, care vine după triumful din finala Cupei Franței.

Trei meciuri pentru 1.000 de lei

  • Alaves – Espanyol

Deschidem biletul de COTĂ 10 cu meciul dintre Alaves și Espanyol, programat miercuri, de la ora 20:00, în etapa a 36-a din La Liga. Gazdele sunt pe ultimul loc al clasamentului, la șase puncte de Granada, echipa aflată deasupra liniei. În ultimele meciuri de acasă, Alaves a jucat destul de bine, având victorii cu Villarreal, Rayo și Valencia, o remiză cu Sevilla și o înfrângere la limită, 2-3 contra Granadei. Are nevoie de victorie ca să mai spere la o salvare de la retrogradare pe ultima sută de metri. În deplasare joacă prost, așa că toate speranțele se leagă de meciurile de acasă. Espanyol n-a câștigat de trei meciuri pe acest teren și a pierdut de două ori în acest interval. Catalanii au o serie neagră afară, șapte deplasări în care nu au câștigat și au luat doar două puncte. În 2022, nu au câștigat deloc afară, singurul meci în care a ieșit bine fiind în Cupă, cu Ponferradina, dar a fost 1-1 și totul s-a decis la lovituri de departajare, Espanyol reușind să se impună. Așa că sunt șanse ca gazdele să valorifice avantajul terenului propriu. Mizăm pe victoria lui Alaves, iar cota pentru „1 solist” e 2,15.

  • Osasuna – Getafe

Tot din La Liga am ales și meciul dintre Osasuna și Getafe, programat tot de la ora 20:00, ora României. Osasuna stă liniștită la mijlocul clasamentului, pe locul 9, cu 46 de puncte. Getafe e în jumătatea inferioară a clasamentului, pe locul 15, la cinci puncte de locurile retrogradabile. Ultimele cinci directe au consemnat trei remize albe și două victorii cu 1-0 ale lui Getafe acasă. Getafe vine în acest meci după două remize albe în campionat, cu Rayo și Betis. Nici Osasuna nu oferă meciuri prea spectaculoase, ultimele două au fost tot remize, dar 1-1. Ne așteaptă un meci închis, de maximum un gol pe tabelă. Osasuna e ușor favorită, dar sunt șanse foarte mari de încă un 0-0 între cele două. Noi mergem pe „total goluri 0-1”, la cotă 2,45.

  • Nantes – Rennes

Închidem biletul de COTĂ 10 cu meciul Nantes – Rennes, programat miercuri, de la ora 22:00, în etapa a 36-a din Ligue 1. Gazdele vin după câștigarea Cupei Franței, 1-0 în finala cu Nice, performanță ce le asigură prezența în grupele Europa League. A fost primul trofeu după 21 de ani, Nantes câștigând în 2001 Supercupa. În acest moment, echipa lui Antoine Kombouare nu mai poate obține mai mult decât ceea ce i-a adus victoria din weekendul trecut. Nantes e pe locul 9 în Ligue 1 și vrea să termine sezonul în prima jumătate a clasamentului, după ce anul trecut s-a salvat de la retrogradare în urma barajului cu Toulouse. Rennes e pe locul 4 și speră să revină pe podium în urma derby-ului cu Nantes. Gazdele meciului de miercuri seara au câștigat doar două din ultimele 22 de meciuri cu Rennes în Ligue 1. Deși are o singură înfrângere în ultimele șase etape, nantes ar putea avea dificultăți mari pe Stade de la Beaujoire. „X2 și peste 2,5 goluri” are cotă 1,90.

Biletul de COTĂ 10 (11.05.2022)

Biletul de COTĂ 10 (11.05.2022)

Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Agenții autorizate