Ponturi Alte Ligi
Biletul de COTĂ 10 (10.01.2022). Patru cote atractive pentru un câștig de peste 1.000 de lei
Pentru 10 ianuarie, vă propunem un bilet cu patru meciuri şi un câştig potenţial de peste 1.000 de lei. Avem partide din Cupa Angliei, Turcia, Italia şi Cupa Africii, iar pronosticurile noastre se bazează, cu o excepție, pe gazde.
Fenerbahce nu-și mai permite pași greșiți
După 19 etape, Fenerbahce este pe locul 4 în clasament. Cum titlul pare antamat de Trabzonspor, gruparea din Istanbul are ca obiectiv clasarea pe poziția a doua, care ofertă posibilitatea de a juca în Liga Campionilor. Fenerbache este la șase puncte distanță față de locul 2, astfel că are nevoie maximă de victorie, pe teren propriu, cu Adana Demirspor. Pe teren propriu, în acest sezon, gazdele au cinci victorii, trei remize și o singură înfrângere. Fenerbache câștigă are cotă 1.85.
Cupa Angliei, obiectiv pentru Manchester United
Manchester United are un sezon slab în Premier League, unde se clasează pe locul 7. A ieșit și în acest sezon devreme din lupta pentru titlu. Cupa Angliei a devenit, astfel, o prioritate pentru “diavolii roșii”, iar cucerirea trofeului ar reprezenta salvarea sezonului pe plan intern. Aston Villa nu este o formație de speriat în deplasare, până acum, în Premier League, suferind șapte înfrângeri în zece meciuri. Cu suporterii în spate, Manchester United poate obține calificarea în turul următor al competiției. Manchester United câștigă are cotă 1.70.
Senegal, favorită certă cu Zimbabwe
Senegalul are super fotbaliști pe fiecare post și este una dintre favoritele Cupei Africii pe Națiuni. Este greu de crezut că Zimbabwe va încurca selecționata lui Aliou Cisse, care ar trebui să obțină o victorie lejeră. Sadio Mane și Edouard Mendy au ajuns în Camerun, la doar câteva zile după ce s-au înfruntat în remiza dintre Chelsea și Liverpool, 2-2. Senegal este, clar, favorită. Senegal câștigă la cel puțin două goluri diferență are cotă 2.05.
Torino și Fiorentina, duel echilibrat
Torino este o echipă redutabilă pe teren propriu. În acest sezon, a obținut șase victorii, două remize și a pierdut în doar două rânduri. Alb-vișiniii pot ține fără probleme piept Fiorentinei, o echipă inconstantă în acest sezon. Torino a câștigat fiecare din ultimele două meciuri de pe teren propriu, cu Verona și Bologna. “Acasă”, alb-vișiniii nu au mai pierdut din 2 octombrie, de la derby-ul cu Juventus. Torino nu pierde are cotă 1.55.
Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!
-
Betano3 săptămâni ago
Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
-
Betano3 luni ago
Antonia, noul Hit din Betano Casino
-
Betano3 luni ago
Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
-
Superbet3 luni ago
301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Bilete Castigatoare4 luni ago
BIG WIN: A câștigat 5.000 de euro la Superbet!
-
Betano5 luni ago
Vara e dulce la Betano, cu 444 rotiri gratuite, garantat, fără depunere
-
Superbet5 luni ago
Intră în Superbet Casino cu 350 rotiri gratuite! În plus, ai și bonus de bun venit
-
Fortuna5 luni ago
Noul bonus de bun venit la Fortuna: 50 lei fără depunere + 150 lei la primele 3 depuneri. Fără rulaj!