Archive
Biletul de COTĂ 10 din 24 august 2020. Facem bani în campionatul suedez

Biletul de COTĂ 10 din 24 august 2020 vine tocmai din prima ligă suedeză. Avem două partide, ambele cu fluierul de start de la ora 20:00. Mizăm pe o victorie cu goluri şi un „X solist” şi obţinem un câştig potenţial de peste 1.000 de lei. Nu ar fi un început rău de săptămână.
Norrkoping a câştigat ultimele 5 meciuri directe de „acasă”
Biletul de COTĂ 10 din 24 august 2020. IFK Norrkoping – Hacken este duelul dintre locurile 4 şi 6. Poziţiile din clasament ar sugera un duel echilibrat, dar ultimele cinci confruntări de pe acest teren s-au încheiat cu victoria gazdelor şi cel puţin un gol marcat de oaspeţi. Norrkoping poate urca până pe locul secund cu un succes, motiv suplimentar pentru a trage tare. De asemenea, gazdele au cel mai bun atac din ligă, cu 35 de goluri, la egalitate cu Malmo, dar un meci mai puţin. „1 şi peste 2,5 goluri” are cota 3,15.
Egalul merită jucat
Biletul de COTĂ 10 din 24 august 2020. Al doilea meci de pe bilet este Kalmar – Mjallby. Meciul se anunţă mult mai echilibrat şi o remiză este foarte probabilă. De altfel, cele două au împreună 9 egaluri în primele 16 etape, cinci dintre cele nouă venind în ultimele 5 etape. Precedenta confruntare directă a fost la finalul lui iulie şi s-a terminat 2-2. „X solist” are cota 3,20.

Biletul de COTĂ 10 din 24 august 2020
Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

-
Archive8 luni ago
BONUS Fortuna Bet 2020. Iei 500 de lei INSTANT cu acest cod promoțional!
-
Archive3 luni ago
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
-
Agentii Autorizateo zi ago
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Archive4 săptămâni ago
Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?
-
Bonusuri casino8 luni ago
Fortuna Cashpoint. Depui și retragi banii instant! În plus ai și un BONUS de 1000 de RON!
-
Archive10 luni ago
FABULOS! A câștigat peste 600 de milioane în plină criză. Incredibil pe ce a putut miza…
-
Archiveo săptămână ago
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un milion de dolari pe zi!
-
Agentii Autorizate10 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat un JACKPOT de 14 MILIARDE cu doar un leu mizat în casino-ul online Superbet