Urmareste-ne

ALTELE

Biletul de handbal (17.04.2022). Cu ochii pe calificările la Campionatul Mondial

La final de săptămână ne îndreptăm atenția spre calificările la Campionatul Mondial de handbal masculin. Duminică vom mai afla încă trei echipe europene calificate la turneul final de anul viitor din Polonia și Suedia. În toate meciurile mizăm pe victoria gazdelor.

Olanda e foarte aproape de calificarea la Mondiale

Deschidem biletul de handbal cu meciul dintre Olanda și Portugalia, programat duminică, de la ora 15:00. La Europeanul din ianuarie, Portugalia a terminat pe locul 4, ultimul, într-o grupă cu Islanda, Ungaria și… actuala adversară, Olanda. Lusitanii au suferit în iarnă trei înfrângeri la rând în competiția continentală. Cu Islanda, câștigătoarea grupei a pierdut la patru goluri, dar cu celelalte două a cedat la limită. Portugalia a continuat cu o dublă contra Elveției, în preliminariile pentru Mondial, de data asta câștigând ambele meciuri fără mari emoții. De partea cealaltă, Olanda este încă în cursa pentru calificare atât la Mondiale, cât și la Europene.

Până la grupele din turul 3 preliminar de Euro, poate să o oprească pe Portugalia din drumul spre Mondial. A câștigat ultimele două directe, atât în ianuarie, la Europene (scor 32-31), cât și în această săptămână în actuala campanie de calificare la Mondiale. Olandezii i-au învins pe portughezi cu 33-30 și se apropie tot mai mult de turneul final. Olanda are șanse mari să câștige și meciul retur, de duminică. „Olanda câștigă” are cotă 1,55.

 

Handbalul balcanic dă lovitura în drumul spre Mondiale

Muntenegru – Grecia și Macedonia de Nord – Cehia sunt celelalte două meciuri de calificare din zona europeană incluse de noi pe biletul de handbal. Grecii au câștigat meciul tur, cu 25-23, dar muntenegrenii sunt clar echipa mai bună și cu siguranță vor câștiga meciul de pe teren propriu. Muntenegru a fost în această iarnă la Campionatul European, unde s-a clasat ultima în Grupa 1, cu o singură victorie, 32-26 cu Croația. Are forța de a se impune în returul decisiv de duminică și, de ce nu, să obțină biletele pentru Mondialul de anul viitor. E bună și o victorie la două goluri, cu condiția ca grecii să nu marcheze mai mult de 22 de goluri, dar pentru siguranță, macedonenii ar trebui să aibă cu trei goluri mai mult decât adversarii. „Muntenegru câștigă” are cotă 1,27.

Macedonia de Nord a stopat drumul României spre Campionatul Mondial. Luna trecută, „tricolorii” pregătiți de Xavier Pascual au fost surclasați la Skopje (22-30), iar în meciul retur nu au reușit decât o victorie la două goluri diferență, 24-22. Prin urmare, macedonenii sunt cei care joacă în această săptămână pentru calificarea la turneul final, contra Cehiei. În tur, a fost egal, 24-24, ceea ce le conferă foștilor adversari ai „tricolorilor” o șansă uriașă de a ajunge printre granzii sportului cu mingea mică. Noi mizăm pe o victorie a Macedoniei de Nord, care are cotă 1,40.

Biletul de handbal (17.04.2022)

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

Agenții autorizate