Archive
Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6. Profit de 750 de lei în 4 partide cu miză

Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6. Ultima rundă de meciuri din faza grupelor în Liga Naţiunilor se desfăşoară pe parcursul a două zile şi va stabili ierarhia finală. Aşa că rezultatele pe care echipele le vor obţine în aceste două zile vor fi, poate, cele mai importante din toată campania. Noi am selectat 4 meciuri cu miză, care ne pot aduce un profit de peste 750 de lei.
Duel echilibrat de retrogradare
Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6. Elveţia – Ucraina, marţi, de la 21:45. Cele două sunt codaşele grupei 4 din Liga A. Una dintre ele va retrograda după acest meci. În ediţia precedentă, Elveţia a ajuns până în Final 4-ul competiţiei, dar anul acesta nu a reuşit nici măcar o vicorie. Iar de victorie are nevoie acum pentru a se salva. Are 3 puncte, cu 3 mai puţine decât Ucraina, în faţa căreia a pierdut cu 1-2 în deplasare, în prima etapă. O victorie mai clară asupra esticilor ar însemna egalitate de puncte şi avantaj în directe, deci Elveţia s-ar salva. Totuşi, ucrainenii au demonstrat că nu sunt o trupă oarecare învingând Spania în urmă cu două etape. Dacă ţinem cont că Elveţia a primit gol în fiecare meci, ne putem aştepta să înscrie ambele echipe. „Ambele marchează” are cota 2,02.
Pentru Muntenegru victoria înseamnă promovare
Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6. Muntenegru – Cipru, marţi, 21:45. La prima vedere e un duel inegal între ocupantele primului şi ultimului loc. Muntenegru a început cu 3 victorii şi s-a instalat la şefia grupei 1 din Liga C, dar în ultimele 2 meciuri a luat un singur punct. Situaţia Ciprului este diametral opusă, cu 3 eşecuri în prime 3 etape şi ultimele două partide fără înfrângere. Luxemburg îi sulfă în ceafă Muntenegrului şi are un meci accesibil pe teren propriu cu Azerbaidjan, aşa că ex-iugoslavii au doar varianta victoriei dacă vor să promoveze. „1 solist” are cota 1,60.
Italia trebuie să răzbune semieşecul din tur
Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6. Bosnia – Italia, miercuri, 21:45. Cele două s-au înfruntat în prima etapă, iar oaspeţii de atunci au smuls un punct nesperat la Florenţa. Remiza 1-1 cu Italia a însemnat jumătate din puncte acumulate de bosniaci. De partea cealaltă, Italia este singura formaţie din grupa 1, Liga A, care nu a pierdut niciodată. Dar cele 3 egaluri pe care le-a înregistrat au făcut ca diferenţa faţa de locul 2 Olanda să fie de doar un punct. Sqaudra azzura are o singură opţiune pentru Final 4, şi anume succesul. Cum bosniacii sunt deja retrogradaţi în Liga B, nu au pentru ce să lupte. „2 şi peste 1,5 goluri” are cota 1,57.
Austria înfruntă o echipă improvizată
Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6. Austria – Norvegia, miercuri, 21:45. În grupa 1, Liga C, grupa României, Austria este lider şi principala favorită la promovare. Situaţia este complicată din cauza anulării meciului dintre România şi Norvegia, iar UEFA nu a comunicat încă ce rezultat se va consemna la acest meci. Lăsând la o parte această partidă anulată, Austria are 12 puncte din 5 meciuri faţă de 9 puncte în 4 meciuri cât are Norvegia. În tur, la Oslo, a fost 2-1 pentru oaspeţii de atunci. Chiar dacă Norvegia ar primi toate cele 3 puncte (există o posibiitate ca rezultatul să fie prin tragere la sorţi), Austriei iar fi suficient un egal. Dar, cel mai important aspect al meciului este acela că Norvegia nu va alinia cel mai bun 11. Toţi titularii de drept au fost înlocuiţi cu o echipă improvizată, condusă de selecţionerul de la tineret, după ce a apărut un caz de COVID în lotul nordicilor. Austria poate profita de acest lucru şi să se impună la scor. „1 şi peste 2,5 goluri” are cota 1,70.

Biletul de Liga Naţiunilor, etapa 6
Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

-
Archive6 luni ago
BONUS Fortuna Bet 2020. Iei 500 de lei INSTANT cu acest cod promoțional!
-
Archive2 luni ago
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
-
Agentii Autorizateo săptămână ago
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Bonusuri casino6 luni ago
Fortuna Cashpoint. Depui și retragi banii instant! În plus ai și un BONUS de 1000 de RON!
-
Archive9 luni ago
FABULOS! A câștigat peste 600 de milioane în plină criză. Incredibil pe ce a putut miza…
-
Archiveo săptămână ago
Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?
-
Agentii Autorizate9 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat un JACKPOT de 14 MILIARDE cu doar un leu mizat în casino-ul online Superbet
-
Archive10 luni ago
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un MILION de DOLARI pe zi!