Archive
Biletul de Premier League, etapa 2. Profit de 850 de lei din patru meciuri

Biletul de Premier League, etapa 2. Cel mai important campionat din lume îşi va disputa în acest final de săptămână prima etapă completă, după ce în runda inaugurală granzii din Manchester au avut meciurile amânate. Am pus 4 partide pe bilet, pentru o cotă totală de 9,55.
Duelul nou-promovatelor
Biletul de Premier League, etapa 2. Leeds – Fulham, sâmbătă, 17:00. Cele două s-au întâlnit în sezonul precedent în Championship şi fiecare şi-a câştigat meciul de pe teren propriu. Prima etapă a arătat că Leeds are echipa mai bună, jucând foarte bine contra campioanei Liverpool, în deplasare. „Cormoranii” s-au impus greu cu 4-3. Fulham, în schimb, a făcut act de prezenţă cu Arsenal, pe teren propriu, pierzând cu 0-3. „1 solist” are cota 1,65.
Primul meci pentru United
Biletul de Premier League, etapa 2. Manchester United – Crystal Palace, sâmbătă, 19:30. Pentru United va fi primul meci al sezonului, dar echipa a arătat foarte bine după reluarea competiţiilor în luna iunie, reuşind o clasare pe podium şi semifinale de Europa League. Oaspeţii sunt o echipă de a doua jumătate a clasamentul, dar a debutat cu o victorie contra lui Southampton, 1-0 „acasă”. La jumătatea săptămânii, însă, Palace a fost eliminată din Cupa Ligii de Bournemouth, la lovituri de departajare, după 0-0 în timpul de joc. „Peste 2,5 goluri” are cota 1,67.
Două formaţii în lipsă de formă
Biletul de Premier League, etapa 2. Southampton – Tottenham, duminică, 14:00. Ambele echipe au pierdut în prima etapă cu 0-1. Southampton în deplasare la Crystal Palace, iar Tottenham pe teren propriu cu Everton. Mai mult, gazdele din acest duel au fost eliminate din Cupa Ligii de Brentford la jumătatea săptămânii, iar elevii lui Mourinho s-au chinuit la Plovdiv în Europa League. În cele din urmă, s-au impus cu 2-1, după ce bulgarii au deschis scorul, dar au rămas în 10. „PSF 2” are cota 1,96.
City trebuie să răzbune înfrângerile din sezonul precedent
Biletul de Premier League, etapa 2. Wolves – Manchester City, luni, 22:15. Gazdele au bifat prima victorie la meciul de debut în noul sezon, 2-0 la Sheffield în Premier League, dar au părăsit Cupa Ligii, după o înfrângere cu Stoke pe teren propriu. City n-a mai jucat de la înfrângerea 1-3 cu Lyon, care a scos-o din Liga Campionilor, la jumătatea lui august. Elevii lui Guardiola trebuie să răzbune cele două înfrângeri în faţa lui Wolves din sezonul trecut. „2 şi peste 1,5 goluri” are cota 1,77.

Biletul de Premier League, etapa 2
Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

-
Archive5 luni ago
BONUS Fortuna Bet 2020. Iei 500 de lei INSTANT cu acest cod promoțional!
-
Archive3 săptămâni ago
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
-
Agentii Autorizate3 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Bonusuri casino5 luni ago
Fortuna Cashpoint. Depui și retragi banii instant! În plus ai și un BONUS de 1000 de RON!
-
Archive8 luni ago
FABULOS! A câștigat peste 600 de milioane în plină criză. Incredibil pe ce a putut miza…
-
Agentii Autorizate8 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat un JACKPOT de 14 MILIARDE cu doar un leu mizat în casino-ul online Superbet
-
Archive9 luni ago
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un MILION de DOLARI pe zi!
-
Archive7 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat 12.000 de lei după o investiție de doar 3 lei! Care a fost „rețeta” succesului