Urmareste-ne

TENIS

Biletul de tenis (31.05.2022). Ne triplăm banii la Roland Garros

Turneul de Grand Slam de la Roland Garros a ajuns în faza sferturilor de finală. La masculin, avem meciuri tari pentru calificarea în careul de ași, dar atrage atenția duelul dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal. Tot în sferturi e așteptată cu interes și confruntarea dintre Alexander Zverev și Carlos Alcaraz. 

Va zburda Alcaraz și pe zgura pariziană?

Deschidem biletul de tenis cu meciul dintre Alexander Zverev (locul 3 ATP) și Carlos Alcaraz (6 ATP). Cei doi se reîntâlnesc după finala din 8 mai de la Madrid, câștigată de tânărul jucător spaniol, în vârstă de doar 19 ani. Alcaraz e cel mai electrizant jucător din turneu și a dovedit asta la Paris, salvând puncte de meci în turul doi, în fața compatriotului Albert Ramos-Vinolas. Spaniolul poate avea ușoare scăderi în joc pe parcursul unui meci, dar va putea Zverev numărul 3 mondial să profite de ele?

Alexander Zverev a fost o forță pe zgură în acest sezon și și-a controlat bine serviciul în cea mai mare parte la Paris. În drumul spre sferturi i-a eliminat pe austriacul Sebastian Ofner, argentinianul Sebastian Baez, americanul Brandon Nakashima și pe spaniolul Zapata Miralles. Totuși, Alcaraz l-a demontat pe german cu 6-3, 6-1, la începutul acestei luni, în finala de la Madrid. Acum, la Roland-Garros, ne așteptăm la un meci de minim patru seturi între Zverev și Alcaraz. 1,75 este cota pentru acest pariu.

Djokovic – Nadal, finala din sferturi la Roland Garros

Novak Djokovic – Rafael Nadal e finala din sferturi. Liderul clasamentului ATP și ocupantul locului 5 se vor întâlni pentru a 59-a oară și este păcat că această confruntare are loc încă din sferturile de finală. Djokovic a fost de fapt cel mai bun jucător pe zgură în acest sezon, deținând un record de 15-3 pe această suprafață. Pe zgura pariziană nu a cedat niciun set până acum și joacă cu o încredere extremă. Până în sferturi, i-a eliminat pe niponul Yoshihito Nishioka, slovacul Alex Molcan, slovenul Aljaz Bedene și pe argentinianul Diego Schwartzman.

În schimb, Rafael Nadal a trecut destul de ușor prin primele trei meciuri înainte de o luptă istovitoare de cinci seturi cu Auger-Aliassime, în turul 4. Nadal și Djokovic sunt doi dintre cei mai buni sportivi care au jucat vreodată tenis, însă liderul clasamentului mondial e într-o formă deosebită și are o dorință imensă de a câștiga cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră. Mizăm pe un meci de minim 37 de game-uri, la cotă 1.74.

Biletul de tenis (31.05.2022)

Biletul de tenis (31.05.2022)

 

Cum iei BONUSUL de 300 RON de la Unibet

Unibet oferă, la Pariurile Sportive, un BONUS de Bun Venit de 300 de lei Pariu fără Risc + 150 Rotiri Gratuite la Burning Hot. Înregistrează-te ACUM la Unibet și poți începe să pariezi în câteva minute! Ai bonus de 100% Pariu fără Risc de până la 300 de lei la prima depunere, ai acces la Unibet TV și poți profita de cele mai atractive cote și oferte de pariuri live din România! Alătură-te și tu celor peste 15 milioane de clienți chiar astăzi!

Agenții autorizate