Urmareste-ne

Archive

Biletul pe goluri de azi, 25 noiembrie 2019. Trei meciuri pline de goluri

Biletul pe goluri de azi, 25 noiembrie 2019. Trei meciuri pline de goluri în duelurile alese, care au loc în România, Liga 1 și 2, și în Premier League. Dacă punem toate cele trei meciuri pe un bilet vom avea o cotă de peste 6.00, care poate aduce un profit interesant la început de săptămână.

Biletul pe goluri de azi, 25 noiembrie 2019

Primul meci care ne-a atras atenția luni este cel dintre Viitorul și Sepsi Sf. Gheorghe. Gazdele au căzut pe locul patru în clasament, după ce toate echipele de deasupra au câștigat. Este vorba despre CFR Cluj, Astra Giurgiu și Universitatea Craiova. Acum, elevii lui Gheorghe Hagi sunt obligați să obțină toate cele trei puncte în acest duel dacă vor să rămână pe locul doi în clasament, așa că ne așteptăm la un meci dominat de gazde. Nu trebuie să scoatem din calcul nici faptul că Sepsi a avut parte de o pauză competițională să își dea refresh, așa că probabil va intra și ea motivată pe teren. Din acest motiv, am considerat că cel mai bun pronostic este pe „ambele înscriu”.

Cotă supremă la Aston Villa – Newcastle

Continuăm cu meciul dintre Aston Villa și Newcastle, două echipe de top, care acum sunt în suferință și vor să se îndepărteze cât mai mult de zona retrogradării. Probabil vom vedea goluri de ambele părți și la acest duel, având în vedere cât de mare nevoie de puncte au ambele echipe.

Cum iei 2 BONUSURI în acelaș timp de la MAXBET

Deschide RAPID și UȘOR AICI  un cont la MaxBet, casa de pariuri online numărul 1 pe bonusuri în România! Primești 50 RON bonus fără depunere la cazinou, iar apoi poți încasa la alegere 777 RON bonus la pariuri sportive sau 1.800 RON bonus la cazinou online. Ai totodată bonusuri săptămânale de 5.000 RON dacă ești client activ. Este cel mai tare brand de cazinou din țara noastră, dar beneficiezi de oferte grozave și la secțiunea de pariuri sportive.

Bilete câștigătoare