Urmareste-ne

Archive

Biletul pe goluri din 15 august 2020. Profit de 250 de lei din cel puţin 5 goluri

Biletul pe goluri din 15 august 2020. Chiar dacă marile campionate ale Europei nu şi-au început noul sezon, există numeroase variante de pariere pe cele din plan secund. Astăzi, mizăm pe goluri în Belgia şi Bulgaria pentru o cotă de 3,55 şi un profit de peste 250 de lei.

Gent i-a marcat cel puţin 2 goluri lui Kortrijk în ultimele sezoane

Biletul pe goluri din 15 august 2020. Gent – Kortrijk, de la 20:00, se joacă în etapa a doua a Jupiter League din Belgia. Gazdele sunt favorite, deşi au pierdut în prima rundă, surprinzător, la St. Truiden. În precedentele 4 directe contra lui Kortrijk, Gent a câştigat de fiecare dată, marcând cel puţin două goluri pe parcursul celor 90 de minute. „Peste 1,5 goluri Gent” are cota 1,42.

Două „directe” de GG3+

Biletul pe goluri din 15 august 2020. Tot de la 20:00, începe Arda – Levski, etapa secundă din Bulgaria. Până acum, cele două s-au întâlnit de doar două ori, în sezonul precedent iar Levski s-a impus cu 2-1 pe teren propriu şi 3-1 în deplasare. Levski a ratat debutul, pierzând „acasă, 0-2 cu Beroe. Arda a obţinut un punct dintr-un meci spectaculos, 3-3, la Montana. „Ambele marcheză şi peste 2,5 goluri” are cota 2,50.

Biletul pe goluri din 15 august 2020

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

+ posts

Promotii