Archive
Biletul pe goluri din 2 ianuarie 2020. Triplăm banii în Argentina

Biletul pe goluri din 2 ianuarie 2020 vine din Argentina, din Cupa Diego Armando Maradona, competiţia care a înlocuit campionatul intern din ţara tangoului. Avem două partide programate în această seară, iar cota pe care am obţinut-o este de 3,14.
Duel echilibrat
Biletul pe goluri din 2 ianuarie 2020. Rosario – Defensa y Justicia joacă de la 22:30, în etapa a patra a fazei grupelor pe traseul învinşilor (da, ştim, sună complicat, dar trebuie să ne credeţi pe cuvânt). După 3 partide în această fază a competiţiei, cele două conduc grupa la egalitate aproape perfectă. Au câte şapte puncte, după o remiză încadrată de două victorii, dar diferenţa se face la golaveraj. Rosario are 7-2, iar DyJ 6-3. Defensa nu a mai pierdut cu Rosario din 2014, ba mai mult, a câştigat ultimele trei dueluri, dar adversara este într-o formă bună. „Ambele marchează” are cota 1,72.
Nume mari, scoruri mici
Biletul pe goluri din 2 ianuarie 2020. Marele derby al Argentinei, Boca Juniors – River Plate, începe la 02:30, ora României. În ciuda renumelui celor două formaţii, meciurile directe au fost mereu prea închise şi s-au terminat cu puţine reuşite. Ultimele confruntări, trei la număr, datează de la finalul lui 2019: 0-0 în campionat, 2-0 River acasă şi 1-0 Boca tot acasă au fost rezultatele. „Nu marchează ambele” are cota 1,83.

Biletul pe goluri din 2 ianuarie 2020
Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

-
Archive5 luni ago
BONUS Fortuna Bet 2020. Iei 500 de lei INSTANT cu acest cod promoțional!
-
Archive4 săptămâni ago
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
-
Agentii Autorizate4 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Bonusuri casino5 luni ago
Fortuna Cashpoint. Depui și retragi banii instant! În plus ai și un BONUS de 1000 de RON!
-
Archive8 luni ago
FABULOS! A câștigat peste 600 de milioane în plină criză. Incredibil pe ce a putut miza…
-
Agentii Autorizate8 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat un JACKPOT de 14 MILIARDE cu doar un leu mizat în casino-ul online Superbet
-
Archive9 luni ago
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un MILION de DOLARI pe zi!
-
Archive7 luni ago
ULUITOR!!! A câștigat 12.000 de lei după o investiție de doar 3 lei! Care a fost „rețeta” succesului