Urmareste-ne

Archive

Biletul Zilei, 12 octombrie. Ne luăm revanșa din meciurile internaționale

De la partida dintre Danemarca și Elveția avem cele mai mari așteptări pentru multe goluri marcate, ambele formații joacă un fotbal ofensiv, iar în acest moment au și nevoie de victorie. Finlanda trebuie să nu piardă meciul cu Bosnia, altfel poate pierde și avantajul pe care îl are.

Biletul Zilei, 12 octombrie. Meciuri echilibrate

SuperOFERTĂ la FCSB – Dinamo. Încasezi 50 de lei pentru fiecare gol. Iată ce trebuie să faci!

  • Irlanda conduce o grupă extrem de complicată, grupă din care mai fac parte Danemarca și Elveția. Sincer, noi ne așteptam ca una din cele două să fie pe primul loc, dar așa este fotbalul, mereu surprinzător. Irlandezii nu au pierdut cu nimeni până acum , însă urmează o deplasare extrem de dificilă, mai ales că gazdele joacă un fotbal bazat pe luptă. Nici cu irlandezii nu ne este rușine la acest capitol.
  • Danemarca și Elveția se luptă pentru locul secund, momentan. Ambele păstrează șanse pentru primul loc, dar au nevoie ca Irlanda să se încurce în Georgia, iar ele să remizeze în meciul direct. Danezii sunt neînvinși, însă au trei rezultate de egalitate la activ. Danemarca a primit gol în ambele partide de acasă, iar unul dintre egaluri a fost la Copenhaga cu Irlanda, scor 1-1.

Finlanda poate spera la o calificare istorică

  • Elveția ocupă locul 3 cu 8 puncte, elvețienii produc cel mai spectaculos fotbal din această grupă, dar naivitățile de faza defensivă sunt mereu taxate de către atacanții adverși. Elveția a scos 4 puncte din cele două deplasări avute, iar dacă reușește un punct și azi, atunci rămâne în plasa celor două contracandidate.
  • Nimeni din această grupă nu are capacitatea de a se bate cu Italia, așa că, locul 2 a devenit un obiectiv clar. Finlanda și-a asumat acest rol, s-a cocoțat pe locul secund în grupa Italiei, iar acum are o șansă bună de a termina pe această poziție. Finlanda a scăpat de partide cu Italia, chiar dacă le-a pierdut pe ambele, Finlanda își poate face altfel calculele acum.
  • Cu un rezultat bun azi, finlandezii se desprind în câștigătoare de loc secund. În afara de deplasarea din Italia, Finlanda a mai avut două astfel de partide, pe ambele le-a câștigat și nu a primit vreun gol.

Biletul zilei din 12.10.2019

Joacă Biletul Zilei la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

Promotii