Urmareste-ne

Archive

Biletul Zilei de joi, 25 aprilie 2019. Ne pregătim de Sărbătoare

Unul dintre cele mai interesante dueluri ale zilei este în Cupa României, între CS U Craiova și Viitorul. Cele două se bat pentru un loc în finala competiției.

Biletul Zilei de joi, 25 aprilie 2019

Viitorul – CS U Craiova Ambele înscriu @ 1.72
Chindia Târgoviște – Academia Clinceni Ambele înscriu @ 1.65

Atalanta – Fiorentina Sub 2,5 goluri @ 2.20
Curs final: 6.24

Viitorul pleacă din postura de favorită în duelul cu CS U Craiova, în special datorită scorului pe care l-a obținut în tur, 2-1 în Craiova. Acum, joacă pe teren propriu, iar șansele să câștige sunt destul de mari. De partea cealaltă, CS U Craiova nu are niciun obiectiv în campionat pe acest final de sezon, fiind foarte departe de titlul de campioană, așa că va intra pe teren foarte motivată pentru a câștiga. Din acest motiv, recomandăm să nu pariați pe soliști și să pariați pe goluri de ambele părți.

Biletul zilei fotbal 25 aprilie 2019

Cel mai tare meci al zilei din Liga 2 este derby-ul dintre primele două clasate, Chindia Târgoviște și Academia Clinceni. Gazdele sunt la șase puncte în spatele liderului, așa că o victorie le-ar introduce din nou în lupta pentru titlul de câștigătoare a sezonului. De partea cealaltă, Academia Clinceni este formată din jucători foarte puternici, care pot oricând să decidă o partidă, așa că ne așteptăm să vedem un meci foarte interesant. La fel ca și duelul dintre Viitorul și CS U Craiova, recomandăm să evităm soliștiii și să pariați pe goluri.

Atalanta și Fiorentina se bat pentru ultimul loc în finala Cupei Italiei. Gazdele pleacă din postura de favorite datorită faptului că joacă pe teren propriu, în timp ce Fiorentina are un lot mai valoros. În tur, cele două formații au terminat la egalitate, scor 3-3, așa că Atalanta se poate mulțumi și cu un egal cu maximum două goluri marcate de fiecare echipă. Din acest motiv, ne așteptăm să vedem o echipă care se apără. Pariem pe maximum două goluri în meci.

Apasa aici pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Promotii