Urmareste-ne

Archive

Biletul zilei de joi. Europa League e la putere – PIERDUT

Sursa foto: www.gmx.at

Biletul zilei de joi este format din două partide care se dispută în Europa League, ambele decisive pentru calificarea în faza şaisprezecimilor de finală.

Primul duel se joacă în Turcia, la Istanbul, între Fenerbahce şi Celtic. Gazdele speră la calificare, în timp ce oaspeţii fac această deplasare doar pentru a încheia odată competiţia, fiind pe ultimul loc, fără şanse de a merge mai departe.

Lui Fener i-ar fi suficient şi un egal, chiar dacă ar bate Ajax, deoarece la meciurile directe stă mai bine. Cu toate acestea, având în vedere atmosfera pe care o vor face fanii turci şi relaxarea cu care vor veni cei de la Celtic, ne aşteptăm la o victorie uşoară a gazdelor.

Al doilea meci de pe biletul zilei este Anderlecht – Qarabag, din grupa J. Belgienii sunt pe locul doi în grupă, cu şapte puncte, cu unul peste Monaco şi trei peste adversara din această partidă. În timp ce Tottenham este calificată, cu 10 puncte, Monaco şi Anderlecht se bat pentru locul doi. Francezii au meci direct cu englezii, care sunt deja în vacanţă, fiind calificaţi, aşa că pentru belgieni nu există decât varianta victoriei pentru calificare.

BILETUL ZILEI – JOI, 10 DECEMBRIE
Fenerbahce – Celtic 1 @ 1,44
Anderlecht – Qarabag 1 @ 1,45
Cota finală: 2,08 la Fortuna

Sursa foto: www.gmx.at

TU CE ALEGI?

330z 330p

AICI AI BONUS 100% PÂNĂ LA 800 RON LA CASINO 

FORTUNA ESTE ONLINE ȘI ÎN ROMÂNIA!

Casa de pariuri numărul 1 în Europa Centrală și de Est este de-acum și în România! Profită în siguranță de cele mai bune promoții și cele mai mari cote pe o platformă online de ultimă generație!

betmag.ro îți mulțumește pentru timpul acordat și îți doreşte o zi inspirată!

Agenții autorizate