Urmareste-ne

Biletul zilei

Biletul zilei din 20 decembrie 2021. Ofertă săracă, câştig serios

Levante - Valencia, duelul "liliecilor" îân La Liga
Levante - Valencia, duelul "liliecilor" îân La Liga

Prima zi a săptămânii e mai slabă din punct de vedere al ofertei de meciuri, dar tot am găsit câteva care, sperăm noi, să ne aducă nişte bani acum, înainte de Sărbători. Nu ne-ar prinde deloc rău pentru cadouri…

Luptă la retrogradare în Liga 1

Două dintre partidele selectate sunt din Liga 1 şi formaţiile implicate sunt, trei dintre ele, cu gândul la evitarea retrogradării. U Craiova 1948 (cea a lui Mititelu) şi CS Mioveni se întâlnesc în meci direct. În momentul de faţă, cele două sunt vecine de clasament, pe locurile 14 şi 13, argeşenii având un avans de două puncte. Cu alte cuvinte, totul se poate schimba după partida de diseară. Iar oltenii au evoluat foarte bine etapa trecută, 3-0 contra Chindiei, dar scorul a fost mare şi datorită greşelilor enorme din defensiva dâmboviţenilor. Mioveni vine şi ea după victorie, un 2-1 cu Dinamo, cu ambele goluri înscrise în prelungiri. La cum au arătat cele două în perioada recentă, mizăm pe olteni, la victorie fără egal (la X primim cotă 1), pentru o cotă de 1,70.

Şi continuăm biletul tot în Liga 1 cu Dinamo – Farul. „Câinii” sunt mai prost clasaţi decât Craiova şi Mioveni, pentru că sunt pe penultimul loc. Iar meciul cu Farul se anunţă extrem de greu. În mod normal, constănţenii ar trebui să câştige fără prea mare bătaie de cap. Cu CFR au jucat foarte bine, dar nu au reuşit să concretizeze ocaziile. Chiar şi Dan Petrescu a recunoscut că a avut noroc să învingă cu 2-0. Ratările de atunci se pot răzbuna acum. „2 solist” e la cotă 1,58.

Mulţi solişti şi un GG

Levante primeşte vizita Valenciei în La Liga, într-o rivaltate locală. Duelul „liliecilor” ar trebui să se termine în favoarea oaspeţilor, locul 8 în campionat. Gazdele nu ştiu ce e aia victorie nici după 17 meciuri în La Liga şi ne îndoim că vor reuşi să o obţină pe prima tocmai acum. „PSF 2” la 2,05 e o alegere excelentă, credem noi.

Tot în fotbalul latin, avem Lecce – Vicenza în Serie B. O confruntare între ocupantele poziţiilor 4 şi 20. E lesne de bănuit că gazdele au prima şansă la victorie în acest meci. Vicenza a pierdut deja 14 din cele 17 etape jucate, una în plus nu mai contează. „1 solist” la 1,49 e selecţia noastră.

Meci de liga secundă avem şi în Anglia, între Fulham şi Sheffield United, două dintre echipele care nu demult evoluau în Premier League. Fulham e pe val şi conduce în clasament, dar cele patru egaluri consecutive din ultima perioadă i-am mai scăzut avansul. Blackburn, cu 15 din 15 puncte în precedentele 5 runde, s-a aproapiat periculos la doar 3 puncte. Sheffield nu emite pretenţii la promovare, cel puţin nu pare, pentru că e abia pe 14. În atare condiţii, suntem tentaţi să mergem pe mâna lui Fulham, care a câştigat toate directele de acasă din 2015 încoace. „1 solist” e cotat la 1,70.

Venim mai aproape de casă, la sud de Dunăre, unde avem derby între ŢSKA Sofia şi Ludogoreţ, adică echipele de pe primele două locuri. Ca de obicei, trupa din Razgrad conduce în clasament, dar pe terenul rivalei nu a câştigat de cam mult timp. Mai exact, din 2017, iar de atunci au fost nu mai puţin de 8 remize, dar şi un succes al lui ŢSKA. Ultimele 4 partide au fost GG şi credem că diseară va veni şi a cincea din serie. GG-ul are cota 1,88.

Ultimul meci de pe bilet e din Grecia, unde AEK Atena, locul 2, are meci cu OFI Creta, locul 6. E o bătălie de play-off, care, la Atena, a fost câştigată de gazde de 11 ori în precedentele 14 directe, celelalte 3 partide fiind remize. De altfel, cota pentru un nou succes al lui AEK e mică, doar 1,37, dar sigură, aşa că merită pusă pe bilet.

Pariază COTA BOMBĂ la CASA PARIURILOR. Ai 600 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la CASA PARIURILOR, casa de pariuri cu peste 750 de agenții în România. Dacă ești client nou, primești un BONUS DE BUN VENIT de 600 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, CASA PARIURILOR are o aplicație de ultimă generație pentru dispozitivele mobile, iar retragerea câștigurilor se poate face în aceeași zi!

Bilete câștigătoare