Pariuri Sportive
Biletul Zilei Superbet 17.10.2018. Trei meciuri pentru profit

Biletul Zilei Superbet 17.10.2018. Liga Națiunilor își consumă etapele, echipele deja s-au obișnuit cu formatul competiției, iar noi avem nevoie și de ceva șansă, pentru biletul de azi.
500 lei bonus automat pentru Cupa Mondială de la Betano. Click aici pentru a-l activa acum
Biletul Zilei Superbet 17.10.2018
Biletul Zilei Superbet 17.10.2018
Cel mai tare meci al zilei pentru români este duelul din liga a doua dintre Petrolul Ploiești și Mioveni. Prahovenii sunt într-o formă foarte bună și au ca obiectiv promovarea în prima ligă, așa că meciurile de acasă de obicei sunt cu tribunele pline și presiunea pusă de public aduce un plus gazdelor. Adversara din acest duel este destul de modestă, așa că ne așteptăm să vedem un meci în care Petrolul va domina de la un capăt la altul și la finalul partidei va obține toate cele trei puncte.
Biletul Zilei Superbet 17.10.2018
Fotbalul din India a crescut foarte mult în ultima perioadă, mai ales de când au apărut vedetele din fotbalul european, care în urmă cu ceva timp țineau primele pagini ale ziarelor cu performanțele lor. Unul dintre meciurile de astăzi le pune față în față pe Delhi Dynamo și Atletico Kolkata, un meci în care gazdele sunt favorite. În prima etapă, Delhi a făcut un egal, în timp ce ATK are până acum două înfrângeri în două meciuri și niciun gol marcat, dar trei primite. Ne așteptăm la o victorie ușoară a gazdelor, chiar dacă avem parte de o cotă destul de mare pentru acest duel.
Închidem biletul cu un meci din Cupa Serbiei, unde Steaua Roșie, echipă de Liga Campionilor, se deplasează la Dinamo Vranje. Gazdele sunt în ligile inferioare din Serbia, așa că diferența de valoare este imensă. Din acest motiv, ne așteptăm să avem parte de o victorie fără mari probleme pentru oaspeți, la o cotă foarte bună, 1.35.
Biletul Zilei este rubrica unde vei găsi pronosticurile noastre de încredere

-
Betano6 luni ago
Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
-
Betano8 luni ago
Antonia, noul Hit din Betano Casino
-
Betano8 luni ago
Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
-
Superbet8 luni ago
301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Bilete Castigatoare9 luni ago
BIG WIN: A câștigat 5.000 de euro la Superbet!
-
Betano9 luni ago
Vara e dulce la Betano, cu 444 rotiri gratuite, garantat, fără depunere
-
Superbet10 luni ago
Intră în Superbet Casino cu 350 rotiri gratuite! În plus, ai și bonus de bun venit
-
Fortuna10 luni ago
Noul bonus de bun venit la Fortuna: 50 lei fără depunere + 150 lei la primele 3 depuneri. Fără rulaj!