Betano
Cele mai importante momente ale pariurilor sportive din 2023 pe Betano
Real Madrid, cea mai populară echipă printre pariori, meciurile din Premier League aduc cele mai mari câștiguri, de peste 11 ori mai multe pariuri pe prima ligă din Arabia Saudită după transferul lui Ronaldo.
2023 a fost un an al premierelor. Pentru prima dată în istorie, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au evoluat pentru cluburi din afara Europei. Manchester City a câștigat primul său trofeu al Ligii Campionilor. Fluminense a cunoscut pentru prima dată gustul victoriei în Copa Libertadores. Echipa națională a Spaniei a câștigat pentru prima oară Cupa Mondială la Fotbal Feminin. Iar în NBA, Denver Nuggets și-a asigurat primul său titlu din istorie.
Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari companii GameTech din lume, prezintă o imagine completă a evenimentelor, echipelor și poveștilor care au asigurat spectacolul în 2023, prin datele colectate de pe platformele sale de pariuri sportive, Betano și Stoiximan, din 13 piețe, aflate pe 4 continente.
În România, competițiile pe care s-au plasat cele mai multe pariuri în 2023 au fost Liga 1, Premier League și Serie A.
În ceea ce privește cele mai pariate evenimente sportive în 2023, acestea au fost: FCSB – Voluntari, Dinamo București – CFR Cluj și Almeria – Barcelona.
Două povești interesante legate de Liverpool
Pe 28 mai, la meciul Southampton – Liverpool, jucătorii Betano au câștigat indiferent de rezultatul pe care au pariat. Aceasta din două motive: o ofertă specială Betano prin care jucătorii câștigă dacă echipa pe care pariază are un avans de 2 goluri în timpul unui meci și o desfășurare electrizantă a scorului, ambele echipe conducând la un moment la două goluri diferență, partida încheindu-se la egalitate, scor 4-4!
Pe 30 septembrie, în meciul Tottenham – Liverpool (2-1), o decizie VAR greșită a dus la anularea unui gol marcat de Luis Díaz dintr-un presupus ofsaid. Totuși, Betano a decis să răsplătească jucătorii care au pariat pe Luis Díaz să înscrie.
Ce altceva a ieșit în evidență în privința jocurilor de noroc pe toate piețele în care operează Kaizen?
Real Madrid deține supremația
În 2023, Real Madrid nu a reușit să-și apere titlurile din Liga Campionilor și LaLiga din 2022. Totuși, câștigătorii „Copa del Rey” au fost cea mai populară echipă în rândul pariorilor. Echipa care a câștigat totul, Manchester City, a urmat-o îndeaproape, fiind pe locul doi, în timp ce Liverpool s-a clasat pe a treia poziție.
În baschet, chiar dacă Miami Heat a pierdut finala NBA în fața celor de la Denver Nuggets, ei au fost „încoronați” drept cea mai populară echipă la pariuri, rivalii lor venind pe locul doi. Milwaukee Bucks, alături de ambasadorul global Betano, Giannis Antetokounmpo, s-a clasat pe locul al treilea.
Un Boxing Day cu adevărat festiv
Pe lângă tradiție, Boxing Day din Premier League pare a fi cea mai bună zi pentru a paria. Meciul din acea zi dintre Everton și Manchester City (1-3) a fost cel care a împărțit cele mai multe câștiguri clienților Betano în 2023. Pe locul al doilea se află meciul Chelsea – Crystal Palace, 2-1, disputat pe 27 decembrie, în aceeași etapă de Premier League. Pe locul al treilea a fost Liverpool – Real Madrid (2-5), din cadrul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
În ceea ce privește meciurile în care jucătorii au plasat cele mai multe pariuri, în Europa câștigătoarea a fost remiza 1-1 din returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor dintre Napoli și AC Milan. În mod surprinzător, finala Ligii Campionilor dintre Manchester City și Inter (1-0) a fost doar pe locul 3. În America de Sud, cel mai popular meci a fost Cruzeiro – Palmeiras (1-1) în ultima etapă din Serie A braziliană, Palmeiras fiind încoronată drept campioana Braziliei.
Efectul Ronaldo și Messi
După transferul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr, o mulțime de nume de top, precum Neymar, Benzema și Kanté, au decis să facă mutarea spre prima ligă din Arabia Saudită, în ceea ce jurnaliștii și fanii numesc „Efectul Ronaldo”. Acesta s-a extins și la pariuri, deoarece transferul său a crescut interesul pariorilor pentru ligă cu peste 1.000%! Cât despre transferul lui Messi la Inter Miami? 25% din toate pariurile plasate pe Inter Miami sunt pentru piața ”Messi să înscrie”.
2024, un an extraordinar în sport
La finalul anului 2023, Kaizen Gaming a anunțat că marca sa Betano a devenit Sponsor Oficial Global al UEFA EURO 2024™, în timp ce marca sa Stoiximan servește drept sponsor oficial al viitorului EURO în Grecia și Cipru. Având Jocurile Olimpice de la Paris și alte evenimente sportive majore precum Copa America și Cupa Africii pe Națiuni, 2024 se anunță a fi un an extraordinar în sport.
Despre Kaizen Gaming | Betano | Stoiximan|
Kaizen Gaming este una dintre cele mai mari companii GameTech din lume. Cu accent pe Tehnologie și Oameni, își propune să îmbunătățească experiența de pariuri pe care o oferă milioanelor de clienți din întreaga lume și să ofere divertisment fanilor sportului într-un mod distractiv și responsabil.
Kaizen Gaming deține brandul premium de pariuri sportive și jocuri online Betano, cu o prezență solidă pe piețele din Europa și America Latină. De asemenea, a intrat recent în Africa și America de Nord prin lansările din Nigeria și Ontario. La nivel global, compania are peste 2.300 de angajați.
Kaizen Gaming este recunoscut drept un jucător de top pe piața globală a pariurilor sportive și a jocurilor de noroc, primind mai multe premii ale industriei, inclusiv o premieră mondială de cinci trofee într-un singur an la EGR Operator Awards 2023 („Operatorul de Pariuri Sportive al Anului” , „Campania de Marketing a Anului”, „Cea Mai Bună Platformă de Pariuri Sportive Mobilă”, „Cel Mai Bun Produs Dezvoltat In-House” și „Cel Mai Bun Operator de Pariuri Live”).
Pentru mai multe informații accesați Kaizen Gaming.
-
Betano4 săptămâni ago
Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
-
Betano3 luni ago
Antonia, noul Hit din Betano Casino
-
Betano3 luni ago
Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
-
Superbet3 luni ago
301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Bilete Castigatoare4 luni ago
BIG WIN: A câștigat 5.000 de euro la Superbet!
-
Betano5 luni ago
Vara e dulce la Betano, cu 444 rotiri gratuite, garantat, fără depunere
-
Superbet5 luni ago
Intră în Superbet Casino cu 350 rotiri gratuite! În plus, ai și bonus de bun venit
-
Fortuna5 luni ago
Noul bonus de bun venit la Fortuna: 50 lei fără depunere + 150 lei la primele 3 depuneri. Fără rulaj!