Urmareste-ne

Archive

Cota 2,00 din 25 noiembrie. Mizăm pe Serie A

Joao Pedro, Cagliari

Cota 2,00 din 25 noiembrie 2019. Surpriza plăcută din Serie A, Cagliari, are parte de un sezon perfect. Oaspeții au doar două înfrângeri la activ, iar dacă reușesc să mențină acest ritm, atunci se pot gândi la Europa League. Genoa a prins ceva curaj, dar a reușit doar 4 puncte în 4 etape disputate. Azi, Genoa se deplasează la o contracandidată.

 

Cota 2,00 din 25 noiembrie

  • Cagliari este una dintre cele mai în forme echipe ale Serie A, oaspeții se mândresc cu faptul de a face parte dintr-un grup în care se mai află: Lazio, Juventus și Inter. Cagliari este o echipă extrem de solidă din punct de vedere mental, nu are vreo preferință unde se joacă meciul, pentru că se simte în largul său, atât în deplasare, cât și pe propriul teren.

Cota 2,00 din 25 noiembrie

  • Lecce este prima echipă de peste linia linia roșie, are 4 egaluri în ultimele cinci etape, dar vine după o înfrângere la Roma. Lecce a strâns doar două puncte din meciurile de acasă. Ionuț Radu are parte de un meci cu caracter decisiv. Chiar dacă suntem la startul sezonului, Genoa a ajuns într- situație disperată, are mare nevoie de puncte.
  • Meciul cu Spal este exact ce are nevoie Genoa. Poate acumula încă 3 puncte la zestrea pe care o are, dar în același timp menține una dintre rivalele la retrogradare pe un loc mai jos. Spal este dependentă de meciurile disputate acasă, a strâns 7 puncte din aceste partide, iar golaverajul este destul de echilibrat: 7-9. Genoa are un moral bun, dar trebuie să dovedească asta și în teren, Spal este o echipă gazdă extrem de agresivă și nu prea face concesii în partidele de acest gen.

Cota 2 din 25.11.2019

Pariază Cota 2,00 la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON INSTANT și te joci și ONLINE și OFFLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Bilete câștigătoare