Urmareste-ne

Archive

Cota 2,00 din 7 octombrie. Bolton se îndreaptă spre amatorism

Bolton, kit oficial de joc

Un club ce poartă un nume important în fotbalul din Anglia, Bolton Wanderers. În vremuri de mult apuse, Bolton participa cu brio în Premier League, era o echipă respectată, dar și de temut în același timp. Acum se zbate într-un anonimat total, iar dacă nu se schimbă ceva, totul se poate termina pentru acest nume important.

 

Cota 2,00 din 7 octombrie. Victoria este departe de Bolton

SuperOFERTĂ la FCSB – Dinamo. Încasezi 50 de lei pentru fiecare gol. Iată ce trebuie să faci!

  • O decizie a federației engleze, de a o sancționa pe Bolton cu -12 puncte la startul League One, nu a făcut altceva decât să adâncească prăpastia în care se află clubul. Bolton a reușit să recupereze 3 dintre acestea, dar după ce a obținut 3 rezultate de egalitate. Bolton are un golaveraj de 2-25, după cele 9 etape scurse până acum.
  • Un pic de speranță există, Bolton a obținut toate aceste egaluri pe propriul teren, având un bilanț cu o singură înfrângere la activ. Bolton a primit doar 6 goluri acasă, iar în două dintre cele 4 etape disputate pe propriul teren, Bolton nu a primit gol.

Bielefeld trebuie să rămână pe podium

  • Blackpool are gânduri de promovare, oaspeții nu se pot lăuda cu vreo linie de clasament fantastică, dar au început să câștige puncte în ultima vreme. Blackpool a strâns 9 puncte din deplasările de până acum, are o singură înfrângere în acest gen de meciuri, plus că golaverajul este și el unul pozitiv: 9-7.
  • Bielefeld a pierdut în fața lui Stuttgart în ultima etapă, dar acum poate profita de faptul că și șvabii s-au încurcat în această etapă. Bielefeld este obligată să obțină victoria, dacă vrea să rămână în plasa primelor două locuri din Bundesliga 2. Deplasările au fost productive până acum, Bielefeld are 10 puncte obținute, după 4 etape disputate, cu un golaveraj total de 13-6.
  • Osnabruck este o echipă într-o formă slabă, nu bate pe nimeni de 3 etape, iar în ultimele 5, gazdele au 3 înfrângeri. Noroc cu partidele disputate acasă, Osnabruck nu pierde de 3 etape, timp în care a câștigat și două partide. În ultimele două dueluri directe s-au marcat cel puțin 3 goluri per meci.

Cota 2 din 07.10.2019

Pariază Cota 2,00 la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON INSTANT și te joci și ONLINE și OFFLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Promotii