Premier League
Cota zilei (08.12.2024). 3,25 la Fulham – Arsenal
Cota zilei (08.12.2024) de azi vine cu un prognostic din Premier League – Anglia. Am ales partida Fulham – Arsenal, din etapa a 15-a. Ambele echipe și-au câștigat partidele în care au fost implicate la mijlocul săptămânii și trec printr-un moment bun. Betmag îți arată ce trebuie să joci la acest meci.
Fulham, un singur eșec în ultimele șase meciuri
Autoare al unui început de campionat foarte bun, Fulham este în prezent pe locul 9 în Premier League și, prin urmare, ia în calcul o participare în cupele europene, în sezonul viitor. Londonezii au un singur eșec în ultimele șase etape, în rest trei victorii și două remize. Învinsă pe teren propriu de Wolves (1-4), Fulham a strâns rândurile și a remizat cu Tottenham (1-1), după care, în această săptămână, a depășit pe Brighton (3-1).
Fulham – posibilă echipă de start:
Leno; Tete, Diop, Bassey, Robinson; Lukic, Berge; Traore, Smith Rowe, Iwobi; Jimenez
Arsenal, trei victorii la rând
Arsenal ocupă în prezent locul 3 în Premier League, cu trei puncte în fața locului 5, care nu se califică în următoarea ediție a Ligii Campionilor, și la șapte în spatele lui Liverpool, liderul la zi. Înainte de pauza internațională din noiembrie, „tunarii” au avut o cădere (două remize și două eșecuri în patru meciuri). Pe de altă parte, Arsenal și-a revenit în ultimele săptămâni și a reușit victorii consecutive cu Nottingham Forest (3-0), West Ham (5-2) și Manchester United (2-0). Locul 7 în Liga Campionilor, londonezii sunt în cursa pentru a ajunge direct în optimile de finală.
Arsenal – posibilă echipă de start:
Raya; Timber, Saliba, Gabriel, Calafiori; Odegaard, Rice, Merino; Saka, Havertz, Trossard
În fiecare dintre cele șapte meciuri de pe teren propriu ale lui Fulham din Premier League în acest sezon au marcat ambele echipe, iar această tendință ar trebui să continue în acest derby londonez. „Tunarii” sunt, însă, favoriți la victorie și mergem pe mâna lor. „Arsenal câștigă și ambele marchează” are cotă 3.25.
Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.
Joacă responsabil!
-
Betano2 luni ago
Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
-
Betano4 luni ago
Antonia, noul Hit din Betano Casino
-
Betano4 luni ago
Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
-
Superbet4 luni ago
301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Bilete Castigatoare5 luni ago
BIG WIN: A câștigat 5.000 de euro la Superbet!
-
Betano6 luni ago
Vara e dulce la Betano, cu 444 rotiri gratuite, garantat, fără depunere
-
Superbet6 luni ago
Intră în Superbet Casino cu 350 rotiri gratuite! În plus, ai și bonus de bun venit
-
Fortuna6 luni ago
Noul bonus de bun venit la Fortuna: 50 lei fără depunere + 150 lei la primele 3 depuneri. Fără rulaj!