Ponturi Pariuri
Cota zilei (09.07.2022). 2,73 la vârful campionatului

Platense – Newell’s Old Boys este derby-ul neaşteptat din Argentina. Se joacă de la ora 02:30. Cu două formaţii de podium, meciul poate primi această titulatură, iar pontul nostru pentru acest meci merită încercat. E cota zilei de azi (09.07.2022) şi are nu mai puţin de 2,73. Descoperiţi în rândurile de mai jos atât pronosticul, cât şi motivele pentru care îl recomandăm.
IA ACUM BONUSUL DE 700 RON DE LA MAXBETPlatense, neînvinsă
Platense e locul 3, unul complet neaşteptat. Mai mult, n-a pierdut niciun joc până acum, bifând trei victorii şi tot atâtea remize. Golaverajul e şi el destul de bun, 7-3, iar apărarea e cea mai bună din campionat, la egalitate cu alte 3 echipe, printre care şi adversarul din acest meci. Parcursul de până acum a fost extrem de bun, dar trebuie precizat că, dintre cele 6 echipe înfruntate, 4 sunt din a doua jumătate a clasamentului care adună 28 de echipe. Merită amintit, însă, egalul 1-1 cu liderul Gimnasia, punct salvat cu 3 minute înainte de fluierul final.
Newell’s, punctaj maxim afară
De partea cealaltă, Newell’s e locul 2, cu două puncte în plus şi un gol mai mult marcat. Adică, oaspeţii au patru victorii şi două remize şi golaveraj 8-3. Două dintre cele 3 goluri încasate, au venit în meciul din etapa precedentă, 2-2 cu Patronato acasă, după 2-0 la pauză. Newell’s a ratat atunci urcarea pe primul loc, pas pe care speră să îl facă de această dată.
2,73 este cota zilei (09.07.2022)
De altfel, oaspeţii par să evolueze mai bine afară decât în faţa propriilor fani. În deplasare, Newell’s are punctaj maxim şi n-a primit decât un singur gol. Interesant e că şi gazdele preferă meciurile afară, de unde au adus mai multe puncte. Ar trebui, deci, ca oaspeţii de diseară să fie în avantaj. Cu două defensive bune, meciul nu promite prea multe goluri şi nu ne-ar mira deloc o remiză albă. Mizăm cu încredere pe faptul că gazdele nu vor înscrie, pronostic demn de cota zilei (09.07.2022), la 2,73.

Cota zilei (09.07.2022)
Cum iei 2 BONUSURI în acelaș timp de la MAXBET
Deschide RAPID și UȘOR AICI un cont la MaxBet, casa de pariuri online numărul 1 pe bonusuri în România! Primești 50 RON bonus fără depunere la cazinou, iar apoi poți încasa la alegere 700 RON bonus la pariuri sportive sau 1.800 RON bonus la cazinou online. Ai totodată bonusuri săptămânale de 5.000 RON dacă ești client activ. Este cel mai tare brand de cazinou din țara noastră, dar beneficiezi de oferte grozave și la secțiunea de pariuri sportive.
IA BONUSUL DE 700 DE LEI DE LA MAXBET
-
Superbeto lună ago
Liga 1 devine SUPERLIGA. Superbet e noul sponsor al primei divizii de fotbal din România
-
Betanoo lună ago
Joia Fără Risc la Loto! Ai 3 pariuri fără risc la Betano
-
Superbeto lună ago
Bonus 4 în 1 la Superbet: 100 Rotiri Gratuite la jocul Burning Hot, 25 LEI Casino Live, 15 LEI FREEBET + 15 LEI LOTO
-
Betanoo lună ago
Fă-ți cont pe Betano și primești 30% DIN BANI ÎNAPOI ÎN LIVE CASINO, în fiecare săptămână!
-
Betano2 luni ago
Cea mai fresh campanie Betano te invită să te distrezi în Multiversul Exclusivităților alături de Theo Rose și Cuza
-
Betano2 luni ago
MAREA PĂCĂNEALĂ se întoarce pe Betano!
-
unibet3 luni ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Agentii Autorizate3 luni ago
Roata Norocului îți poate aduce un Jackpot de 50.000 RON! Învârte-o zilnic!