Urmareste-ne

Archive

Două meciuri din Anglia pentru biletul zilei de luni – PIERDUT

Sursa foto: curios.com

Biletul zilei de luni vine cu două partide din ligile inferioare engleze, acolo unde s-a intrat în linie dreaptă pentru stabilirea premiantelor, dar și a dezamăgirilor. 

# Liderul la zi din League One se deplasează pe terenul ocupantei locului cinci, care asigură prezența în barajul de promovare. Burton și-a asigurat în mare măsură accederea în Championship datorită celor 75 de puncte acumulate până acum. Millwall vine după patru meciuri la rând fără gol primit acasă, în condițiile în care nu excelează deloc la acest capitol. A fost învinsă de șapte ori acasă, primind nu mai puțin de 21 de goluri, acesta fiind mai degrabă un parcurs asemănător echipelor ce trag să nu retrogradeze. 

# De când au scăpat de grijile retrogradării, Crawley și Exeter obțin rezultate tot mai bune, semn că ambele evoluează lipsite de presiune și sunt concentrate pe spectacol. Sunt neînvinse de cinci, respectiv șase etape, iar, dacă punem la socoteală și remiza 2-2 din tur, avem toate șansele să asistăm la un nou meci cu goluri, de-o parte și de alta. 

BILETUL ZILEI DE LUNI, 28.03.2016
Millwall – Burton Oaspeții înscriu @ 1.50
Crawley – Exeter Peste 1,5 @ 1.36
Curs final: 2.05 la Fortuna

Sursa foto: curios.com

betmag.ro îți mulțumește pentru timpul acordat și îți urează o zi inspirată!

Agenții autorizate