LA LIGA
La Liga: Atletico Madrid – Mallorca (4 decembrie 2021). Formații probabile, informații, predicții și ponturi

Cu Mallorca, pe teren propriu, Atletico Madrid are în plan să obțină a treia victorie consecutivă în La Liga. În prezent, echipa lui Diego Simeone se află pe locul 2, la șapte puncte în spatele liderului Real Madrid. De partea cealaltă, oaspeții sunt pe locul 14, la patru puncte în afara zonei retrogradării. În continuare, vă vom prezenta tot ce trebuie să știți despre această partidă, programată la ora 19:30.
Atletico Madrid și Mallorca, obiective total diferite
Atletico a câștigat opt, a remizat cinci și a pierdut unul dintre cele 14 meciuri din La Liga în acest sezon, adunând 29 de puncte. Gazdele au și un meci în minus, astfel că pot ajunge chiar la patru puncte de Real Madrid, dacă nu fac vreun pas greșit. Atletico are ca obiectiv victoria cu Mallorca, mai ales că în etapele următoare va întâlni marea rivală și pe Sevilla.
Mallorca a câștigat trei, a remizat șapte și a pierdut cinci din cele 15 meciuri de campionat din acest sezon. A adunat 16 puncte și este pe locul 14 în La Liga. La mijlocul săptămânii, echipa lui Luis Garcia și-a asigurat locul în turul 2 al Cupei Regelui, după victoria cu 2-0 în fața celor de la Gimnastica Segoviana. Mallorca este fără victorie în ultimele șapte meciuri din campionat, perioadă în care a înregistrat cinci remize și două înfrângeri.
Ce trebuie să știi despre Atletico Madrid și Mallorca
Atletico nu se va putea baza din nou pe Kieran Trippier, din cauza unei probleme la umăr, dar sunt șanse să revină Joao Felix. Diego Simeone s-ar putea întoarce la sistemul cu trei fundași pentru acest meci. Luis Suarez și Antoine Griezmann ar urma să formeze linia de atac.
În ceea ce privește Mallorca, Antonio Raillo, Salva Sevilla și Matthew Hoppe sunt indisponibili din cauza unor accidentări, însă Takefusa Kubo este apt pentru disputa cu Atletico. Angel va fi singurul vârf, sprijinit de Lee Kang-in, Kubo și Dani Rodriguez.
Formații probabile în Atletico Madrid – Mallorca
- Atletico Madrid (3-5-2): Oblak – Savic, Gimenez, Hermoso – Llorente, Lemar, Koke, De Paul, Carrasco – Suarez, Griezmann
- Mallorca (4-2-3-1): Reina – Maffeo, Valjent, Russo, Costa – Galarreta, Baba – Kubo, Kang-in, D Rodriguez – Angel
Pronosticuri la Atletico Madrid – Mallorca
În ultimele etape, Mallorca s-a dovedit a fi o echipă greu de învins, însă este greu de crezut că Atletico nu va obține cele trei puncte.
PRONOSTICĂM: 2-0
Nu rata biletele BETMAG.ro, fie pe site-ul nostru, fie pe pagina oficială de Facebook. Urmăreşte-ne pentru cele mai bune ponturi şi avancronici bine documentate, cu toate informaţiile de care ai nevoie ca să îţi faci o idee clară despre meciuri, înainte să înceapă.

-
Superbeto lună ago
Liga 1 devine SUPERLIGA. Superbet e noul sponsor al primei divizii de fotbal din România
-
Betano2 luni ago
Joia Fără Risc la Loto! Ai 3 pariuri fără risc la Betano
-
Superbet2 luni ago
Bonus 4 în 1 la Superbet: 100 Rotiri Gratuite la jocul Burning Hot, 25 LEI Casino Live, 15 LEI FREEBET + 15 LEI LOTO
-
Betano2 luni ago
Fă-ți cont pe Betano și primești 30% DIN BANI ÎNAPOI ÎN LIVE CASINO, în fiecare săptămână!
-
Betano2 luni ago
Cea mai fresh campanie Betano te invită să te distrezi în Multiversul Exclusivităților alături de Theo Rose și Cuza
-
Betano2 luni ago
MAREA PĂCĂNEALĂ se întoarce pe Betano!
-
unibet3 luni ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Agentii Autorizate3 luni ago
Roata Norocului îți poate aduce un Jackpot de 50.000 RON! Învârte-o zilnic!