Urmareste-ne

LA LIGA

La Liga: Celta Vigo – Villarreal (20 noiembrie 2021). Formații probabile, info, predicții și ponturi

Celta Vigo și Villarreal sunt în partea a doua a clasamentului, după un început dezamăgitor în acest sezon. Ambele echipe au doar câte trei victorii în actuala ediție de campionat. Submarinul Galben stă mult mai bine în grupele Ligii Campionilor.

Celta Vigo, revenire spectaculoasă cu Barcelona

Celta Vigo a făcut senzație în runda care a precedat pauza internațională. Echipa lui Eduardo Coudet a revenit spectaculos după ce a fost condusă cu 3-0 la pauză de Barcelona și a obținut o remiză in extremis, în al șaselea minut al prelungirilor.

De partea cealaltă, Villarreal vine pe Estadio de Balaídos după victoria la limită cu Getafe, scor 1-0.

Ambele echipe sunt în jumătatea a doua a clasamentului. Celta Vigo e pe locul 15, cu 12 puncte, în timp ce Villarreal e pe locul 12, cu 15 puncte. În precedentele două sezoane, Celta și Villarreal au obținut câte două victorii în cele patru meciuri disputate, toate succesele fiind obținute pe terenul adversarei.

Dacă în campionatul Spaniei nu se simte prea confortabil, în schimb Villarreal merge mult mai bine în Liga Campionilor. Submarinul Galben se pregătește pentru derby-ul cu Manchester United, programat marți, 23 noiembrie. Cele două echipe sunt pe primele două locuri ale clasamentului Grupei F, cu câte 7 puncte.

Ce trebuie să știi înainte de Celta Vigo – Villarreal

Gazdele nu vor putea miza pe fundașul dreapta Hugo Mallo, care a suferit recent o accidentare. Astfel, pentru confruntarea cu Villarreal în defensivă va reveni Kevin Vazquez. Aripa dreaptă Brais Mendez revine după o suspendare, în timp ce atacantul Santi Mina își poate relua locul în echipă după ce le-a dat emoții celor de la Celta Vigo din cauza unei accidentări musculare. Mina se luptă cu Augusto Solari pentru un loc de titular în atacul echipei gazdă.

Singurul absent al lui Villarreal ar trebui să fie internaționalul spaniol Gerard Moreno, care rămâne în afara lotului din cauza unei accidentări. În absența sa, Paco Alcacer este așteptat să conducă atacul oaspeților. Alături de el, în linia de atac a Submarinului Galben se va afla cel mai probabil Arnaut Danjuma. Olandezul de 24 de ani s-a dovedit a fi un jucător important în angrenajul echipei lui Unai Emery, având șapte goluri și două pase decisive în cele 15 meciuri disputat în acest sezon în La Liga și Liga Campionilor.

Argentinianul Juan Foyth urmează să revină în lot după o accidentare, dar îi va fi destul de greu să „îi ia fața” lui Serge Aurier în defensivă. Fundașul dreapta ivorian a impresionat de când a venit la Villarreal, luna trecută, din postura de jucător liber de contract.

Formații probabile în Celta Vigo – Villarreal

  • Celta Vigo (4-1-3-2): Dituro – Vazquez, Murillo, Araujo, Galan – Tapia – Suarez, Mendez, Nolito – Mina, Aspas.
  • Villarreal (4-3-1-2): Rulli – Aurier, Albiol, Torres, Pedraza – Capoue, Parejo, Coquelin – Trigueros – Alcacer, Danjuma.

Pronosticuri la Celta Vigo – Villarreal

Villarreal este echipa mai puternică, dovadă și evoluția din grupele Ligii Campionilor. Jucătorii lui Unai Emery ar putea aborda cu încredere confruntarea, mai ales că vin după o victorie înainte de pauza internațională. Totuși, să nu-i subestimăm pe cei de la Celta, care au avantajul terenului propriu. O posibilă remiză cu scor mic ar putea rezulta în urma disputei dintre Celta Vigo și Villarreal.

PRONOSTIC: 1-1

Nu rata biletele BETMAG.ro, fie pe site-ul nostru, fie pe pagina oficială de Facebook. Urmăreşte-ne pentru cele mai bune ponturi şi avancronici bine documentate, cu toate informaţiile de care ai nevoie ca să îţi faci o idee clară despre meciuri, înainte să înceapă.

Cum iei 2 BONUSURI în același timp de la MAXBET

Deschide RAPID și UȘOR AICI un cont la MaxBet, casa de pariuri online numărul 1 pe bonusuri în România! Primești 50 RON bonus fără depunere la cazinou, iar apoi poți încasa la alegere 700 RON bonus la pariuri sportive sau 1.800 RON bonus la cazinou online. Ai totodată bonusuri săptămânale de 5.000 RON dacă ești client activ. Este cel mai tare brand de cazinou din țara noastră, dar beneficiezi de oferte grozave și la secțiunea de pariuri sportive.

Bilete câștigătoare