Urmareste-ne

Archive

La Liga: Espanyol – Alaves (22.09.2021). Formaţii probabile, info, predicţii şi ponturi

Etapa a şasea din Spania este una intermediară, iar miercuri, de la 20:30, se întâlnesc Espanyol şi Alaves. Sunt două echipe care nu au găsit victoria până acum, una proaspăt promovată, cealaltă evitând retrogradarea de puţin.

Alaves se uită în sus la adversare

Espanyol, de bine, de rău, a strâns 3 puncte din 3 remize în primele 5 runde. A redebutat pe prima scenă cu două remize albe cu Osasuna şi Villarreal, după care a pierdut la altă nou promovată, Mallorca.

Contra campioanei Atletico, a ratat egalul din cauza unui gol încasat în minutul 90+9, dar roata s-a întors şi a remizat la Betis cu un gol în 90+7.

De partea cealaltă, Alaves e ciuca bătăilor, patru din patru până acum. E ultima în clasament şi are un golaveraj dezastru, 1-10, mai slab chiar şi decât al lui Getafe, care are şase eşecuri!

Ce trebuie să ştii înainte de Espanyol – Alaves

Espanyol nu se poate baza pe Olazabal, Herrera şi Puado, în continuare accidentaţi, în timp ce Aleix Vidal, care a ieşit lovit din ultimul meci, va forţa intrarea pe teren.

Atacul se va baza tot pe Raul de Tomas, golgheterul din sezonul trecut şi autorul primului gol al echipei în La Liga.

De partea cealaltă, Javi Lopez şi Pere Pons sunt sigur out, cu semne mari de întrebare şi la Mendez. Toate speranţele stau pe umerii lui Joselu.

Alaves, după două meciuri în 4-2-3-1 a trecut la 4-4-2, iar lângă Joselu au jucat, pe rând, Guidetti şi Sylla. Primul a făcut-o ceva mai bine şi are şanse mari să revină în primul 11.

Formaţii probabile în Espanyol – Alaves

  • Espanyol (4-3-3): Lopez – Gil, Gomez, Cabrera, Pedrosa – Morlanes, Darder, Melendo – Vidal, De Tomas, Embarba.
  • Alaves (4-4-2): Sivera – Navarro, Miazga, Laguardia, Duarte – Martin, Pina, Roya, Mioja – Joselu, Guidetti.

Ponturi la Espanyol – Alaves

Niciuna dintre echipe nu a convins până acum, iar presiunea e pe amândouă. Ceva mai mare pe oaspeţi, care trebuie să producă puncte cât mai rapid.

Alaves nu pare în stare să ia trei puncte, dar un egal e altă poveste. Deportivo are nevoie să spargă gheaţa.

Pronosticăm 1-1 scor final.

Nu jucaţi scor exact! Încercaţi PSF X, GG, X2 sau orice pronostic în care aveţi încredere. Rezultatul posibil indicat de noi e doar un punct de plecare.

Cum iei 2 BONUSURI în acelaș timp de la MAXBET

Deschide RAPID și UȘOR AICI un cont la MaxBet, casa de pariuri online numărul 1 pe bonusuri în România! Primești 50 RON bonus fără depunere la cazinou, iar apoi poți încasa la alegere 700 RON bonus la pariuri sportive sau 1.800 RON bonus la cazinou online. Ai totodată bonusuri săptămânale de 5.000 RON dacă ești client activ. Este cel mai tare brand de cazinou din țara noastră, dar beneficiezi de oferte grozave și la secțiunea de pariuri sportive.

Bilete câștigătoare