Pariuri Sportive
Liga 1: CFR Cluj – CS U Craiova (20 septembrie 2021). Formaţii de start, predicţii şi ponturi

Liga 1 termină în forţă etapa cu numărul 9, cu partida CFR Cluj – Universitatea Craiova, un adevărat derby. Disputa este programată luni, de la ora 21:00. În continuare, vă vom prezenta tot ce trebuie să știți despre această super-confruntare, așteptată cu sufletul la gură de fanii celor două formații, dar și de pariori.
Casa de Pariuri eFortuna vine în sprijinul pariorilor cu un super BONUS de 500 de LEI disponibil la prima DEPUNERE: Deschide AICI un CONT și încasează instant 500 de LEI de care te poți bucura imediat!
CFR Cluj, formă slabă în ultimele săptămâni, CS U Craiova, inconstantă
Cu Marius Șumudică pe bancă, CFR Cluj a început spectaculos sezonul și a obținut punctaj maxim după șapte etape. Însă, după ce echipa a ratat grupele Ligii Europa, ca tehnician a fost adus Dan Petrescu. A urmat o înfrângere în campionat, scor 0-1 la Botoșani, plus încă una în Conference League, cu Jablonec. Încă un rezultat negativ ar învolbura și mai mult apele în Gruia, iar o victorie în această seara este vitală pentru alb-vișinii.
Și CS U Craiova și-a schimbat antrenorul în acest sezon. În locul lui Marinos Ouzounidis a venit Laurențiu Reghecampf, care are ca obiectiv aducerea titlului în Bănie. Sub comanda lui, oltenii au arătat un joc ofensiv, însă inconstanța este cuvântul cheie în jocul lui Ivan și compania. După o victorie cu Rapid, în deplasare, a urmat o remiză pe teren propriu, scor 1-1, cu Sepsi. La fel ca și adversara, CS U țintește izbânda, una care ar aduce-o pe locurile de play-off.
Ce trebuie să știi despre CFR Cluj – CS U Craiova
Pentru partida cu CS U Craiova, Dan Petrescu nu se va putea baza pe doi dintre atacanții săi de bază. Denis Alibec și Billel Omrani vor lipsi din pricina unor probleme medicale. Pusă sub semnul întrebării este pusă și prezența pe teren a celuilalt vârf, Gabriel Debeljuh. Valentin Costache este, în acest moment, singura soluție certă pentru ofesniva alb-vișiniilor. Daniel Graovac și Mateo Susic sunt alți fotbaliști care vor absenta de la liderul Ligii 1.
În schimb, CS U Craiova nu are probleme serioase de lot. Va lipsi doar Alexandru Crețu, din pricina unei accidentări.
Formații probabile în CFR Cluj – CS U Craiova
- CFR Cluj (4-3-3): Bălgrădean – Manea, Bouhenna, Cestor, Camora – Sigurjonsson, Bordeianu, Boateng – Deac, Costache, Petrila
- CS U Craiova (4-3-3): Pigliacelli – Vlădoiu, V. Găman, M. Constantin, Bancu – Nistor, Screciu, Houri – Gustavo, Koljic, A. Ivan
Pronosticuri la CFR Cluj – CS U Craiova
Deși ambele echipe țintesc victoria, un rezultat de egalitate este cel mai plauzibil în Gruia.
Pronostic: 1-1

-
Biletul zilei2 zile ago
Biletul zilei (22.05.2022). Toți banii pe oaspeți!
-
unibet6 zile ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Casa Pariurilor3 săptămâni ago
Playmaker la Casa Pariurilor: mai multe pariuri dintr-un singur meci, pe acelaşi bilet
-
Maxbet3 săptămâni ago
MaxCurăţenia de Primăvară – Câştigă apartamentul de 100.000 de euro!
-
Archive3 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Superbet3 săptămâni ago
SuperOfertă Superbet! 57 lei Free Bet + 289 Free Spins + Welcome Bonus
-
Betano3 săptămâni ago
Sărbătoreşte 6 ani de Betano în România! Profită de ofertele zilnice şi îndeplineşte-ţi orice dorinţă
-
Betano3 săptămâni ago
Ai 50 de lei Pariu Gratis la Betano. Înscrie-te folosind codul promoţional de la BETMAG