Urmareste-ne

LIGA CAMPIONILOR

Liga Campionilor: Bayern Munchen – Dinamo Kiev (29 septembrie 2021). Formații probabile, informații, predicții și ponturi

Liderii din Bundesliga și Ucraina își dau întâlnire pe Allianz Arena, în etapa a doua din Grupa E a Ligii Campionilor. Cu o asemenea forță în fața sa, echipei lui Mircea Lucescu îi va fi foarte greu să producă un miracol în Bavaria.

Bayern și Dinamo Kiev, neînvinse în competiția internă

Niciuna dintre cele două formații care se întâlnesc miercuri seara pe Allianz Arena nu a pierdut în campionatul intern. Ambele echipe conduc ierarhiile din Bundesliga, respectiv Premier Liga (Ucraina).

Bayern „rupe” tot pe plan intern și nu le dă nicio șansă adversarelor. Statistica ne arată forța echipei lui Nagelsmann: nu mai puțin de 23 de goluri marcate în 6 meciuri de Bundesliga.

De partea cealaltă, Dinamo Kiev este lider în Ucraina, cu doar două goluri primite. Echipa antrenată de Mircea Lucescu a fost „curentată” doar în Supercupa Ucrainei, de fosta echipă a tehnicianului român, Șahtior Donețk. În Liga Campionilor, se schimbă însă datele problemei. Mai mult ca sigur, campioana Ucrainei va ceda pe terenul bavarezilor, posibil la o diferență mare de scor.

Ce trebuie să știi despre Bayern – Dinamo Kiev

La gazde, singurele absențe anunțate în zilele premergătoare meciului sunt cele ale lui Sven Ulreich, Kingsley Coman și Corentin Tolisso. Totuși, extrema stângă Kingsley Coman a revenit la antrenamente după o intervenție chirurgicală minoră, dar este incert pentru meciul de miercuri seara.

Julian Nagelsmann ar putea reveni la sistemul cu patru oameni în apărare, după ce a început cu trei împotriva lui Greuther Furth. Dar Niklas Sule ar putea ieși din primul 11.

Titular în victoria cu 3-0 în fața Barcelonei, în prima etapă din Grupa E, Jamal Musiala ar putea fi înlocuit în formula de start cu Serge Gnabry.

De partea cealaltă, Mircea Lucescu se confruntă cu multe probleme medicale în lotul lui Dinamo Kiev. Campioana Ucrainei are probleme în atac, accidentările urmând să-i țină în afara gazonului pe Eric Ramirez, Artem Besedin, Vladyslav Kulach și Ibrahim Kargbo.

După o operație de ligamente încrucișate, fundașul central Denys Popov va lipsi pe termen lung din lotul echipei lui Mircea Lucescu. Tehnicianul român l-ar putea arunca în luptă pe tânărul de 19 ani Ilya Zabarnyi, cu sarcina de a-l ține pe golgheterul bavarezilor, incisivul Robert Lewandowski.

Mijlocașii Sergiy Sydorchuk și Mykola Shaparenko au fost menajați la finalul săptămânii în campionatul Ucrainei și vor veni cu forțe proapete pe Allianz Arena.

Formații probabile în Bayern – Dinamo Kiev

  • Bayern (4-2-3-1): Neuer – Pavard, Upamecano, Hernandez, Davies – Kimmich, Goretzka – Gnabry, Muller, Sane – Lewandowski.
  • Dinamo Kiev (4-3-3): Bushchan – Kedziora, Zabarnyi, Syrota, Mykolenko – Shaparenko, Sydorchuk, Garmash – Tsygankov, Supryaga, De Pena.

Pronosticuri Bayern – Dinamo Kiev

Bayern pare dezlănțuită în acest sezon, iar formația antrenată de Mircea Lucescu cu greu ar putea rezista pe Allianz Arena.

Formația bavareză nici nu concepe să nu pună mâna pe trofeul continental la finalul acestui sezon. „Mașina de goluri” Robert Lewandowski nu se mai oprește, iar o victorie miercuri seara ar putea fi o formalitate pentru Bayern.

PRONOSTIC: 3-0

Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Bilete câștigătoare