Urmareste-ne

Archive

Luni mizăm pe tenis. Vezi meciurile de pe biletul zilei! – PIERDUT

Luni mizăm pe tenis, aşa că pe biletul zilei avem două partide din primul tur de la turneul masculin din Montpellier, Franţa.

Primul meci pe care l-am ales se va disputa între Lucas Lacko şi Marcos Baghdatis, duel în care mergem pe mâna cipriotului. Acesta a câştigat ultimul meci direct, în 2013 la Washington, iar înainte le pierduse pe celelalte două, la Zagreb şi Wimbledon, în 2012. Baghdatis a fost eliminat în primul tur la Australian Open, de Tsonga, în timp ce Lacko nu a reuşit să treacă de faza calificărilor.

Al doilea meci de pe biletul zilei este Denis Istomin – Taro Daniel, unde se întâlnesc doi jucători care nu au simţit încă gustul victoriei în acest an. Cei doi au fost învinşi de trei ori în acest an, singura diferenţă fiind faptul că pe Istomin l-au bătut jucători mai importanţi din circuit. Cei doi s-au mai întâlnit o singură dată, în 2014, la Tokyo, când Daniel a fost învins chiar în faţa propriilor suporteri de Istomin.

Sursa foto: www.lornutsport.it

24

BILETUL ZILEI DE LUNI, 1 FEBRUARIE
L. Lacko – M. Baghdatis 2 @ 1,40
D. Istomin – T. Daniel 1 @ 1,44
Cota finală: 2.01 la Unibet


Încasează un FREE BET de 25 RON!

Fortuna, casa de pariuri numărul 1 în Europa Centrală și de Est este de-acum online și în România (Decizia ONJN 2159/28.08.2015)! Noii clienți sunt așteptați cu un FREE BET în valoare de 25 RON.

Click pe imaginea alăturată pentru a afla pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a beneficia de acest bonus. Te așteaptă mii de evenimente sportive pe care poți paria zilnic în orice moment.


betmag.ro îți mulțumește pentru timpul acordat și îți urează o zi inspirată!

Agenții autorizate