Urmareste-ne

Archive

Nu rata un câştig fabulos la Euro 2020! 10.000 de lei te aşteaptă în optimi

Cota 100 din optimile Euro 2020. Campionatul European de Fotbal şi-a aflat cele 16 calificate în faza eliminatorie a competiţiei, care se vor întâlni, de sâmbătă până marţi, în optimi. Vă propunem un bilet cu toate partidele şi un câştig potenţial de peste 1000 de lei.

Danemarca, evoluţii în creştere

Cota 100 din optimile Euro 2020. Ţara Galilor – Danemarca se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, la Amsterdam. Galezii au terminat pe 2 în grupa A, cu 4 puncte, în spatele Italiei. Danezii, au pierdut meciul inaugural cu Finlanda, un meci marcat de stopul cardiac al lui Eriksen, care a dat peste cap ambele echipe. Au pierdut şi cu Belgia, dar o prestaţie excelentă, 4-1 cu Rusia, şi jocul rezultatelor le-au permis să termine pe 2 în grupa B. Jocul nordicilor a fost în continuă creştere şi au prima şansă contra lui Bale şi compania. „2 solist” are cota 1,87.

Italia, parcurs perfect

Cota 100 din optimile Euro 2020. Italia – Austria se joacă sâmbătă, de la ora 22:00, la Londra. Italia a avut un parcurs perfect în grupa A, cu trei victorii şi niciun gol primit. Întâlnesc Austria, care a obţinut biletul spre optimi în ultima rundă, după 1-0 cu Ucraina. Până atunci, bătuse Macedonia de Nord (3-1) şi pierduse cu Olanda (0-2). Austria nu pare capabilă să facă faţă echipelor mari şi de aceea mergem pe mână italienilor. „Peste 1,5 goluri Italia” are cota 1,71.

Olanda, punctaj maxim

Cota 100 din optimile Euro 2020. Olanda – Cehia se joacă duminică, de la ora 19:00, la Budapeste. Batavii au cel mai bun atac, opt goluri în grupă, şi au câştigat toate meciurile. Cehii au avut rezultate în scădere, dar şi adversari din ce în ce mai buni: 2-0 cu Scoţia, 1-1 contra Croaţiei şi 0-1 cu Anglia. Deşi sunt o trupă bună, nu au valoarea Olandei. „1 solist” are cota 1,74.

Două formaţii excelente în atac

Cota 100 din optimile Euro 2020. Belgia – Portugalia se joacă duminică, de la ora 22:00, la Sevilla. „Diavolii roşii” şi-au confirmat statutul de favoriţi şi au câştigat toate meciurile din grupa B, 3-0 cu Rusia, 2-1 cu Danemarca şi 2-0 cu Finlanda. De partea cealaltă, lusitanii au supravieţuit grupei morţii, cu Franţa, Germania şi Ungaria. De altfel, succesul 3-0 contra maghiarilor i-a ajutat să prindă cel mai bun loc 3 graţie golaverajului şi astfel să evolueze în optimi. Cu Germania au pierdut 2-4, iar cu Franţa au terminat la egalitate, 2-2. Atacul merge, Ronaldo are 5 goluri (3 din penalty), dar apărarea cedează contra formaţiilor puternice. „Ambele marchează” are cota 1,87.

Dezamăgitoare în grupe

Cota 100 din optimile Euro 2020. Croaţia – Spania se joacă luni, de la ora 19:00, la Copenhaga. Sunt două formaţii care au lăsat de dorit şi care au obţinut calificarea în ultimul joc, terminând pe 2 în grupele D şi E. Fiecare are o singură victorie, Spania bifând şi două remize, în timp ce Croaţia a pierdut cu Anglia (0-1) şi a remizat cu Cehia (1-1). Jocul ambelor a fost în creştere, iar dacă ne uităm la directe, vedem că în ultimele două (ambele 2018) s-au marcat 11 goluri. „Peste 2,5 goluri” are cota 2,15.

Franţa n-a convins

Cota 100 din optimile Euro 2020. Franţa – Elveţia se joacă luni, de la ora 22:00, la Bucureşti. Franţa e campioana mondială, dar nu a arătat acest lucru. A bătut Germania (1-0) prin autogolul lui Hummels, după care a remizat 1-1 cu Ungaria şi 2-2 cu Portugalia, fiind condusă în ambele meciuri. Elveţia, totuşi, e locul 3 într-o grupă dominată de Italia, secondată de Ţara Galilor. Helveţii au fost salvaţi de de ultimul meci, 3-1 cu Turcia, care le-a permis să-şi refacă golaverajul stricat de Italia (0-3). „1 solist” are cota 1,58.

Finala din optimi

Cota 100 din optimile Euro 2020. Anglia – Germania se joacă marţi, de la ora 19:00, la Londra. E finala din optimi, un duel cu încărcătură istorică. Anglia a scos maximum din cele două goluri marcate, 7 puncte într-o grupă cu Scoţia, Croaţia şi Cehia. Nemţii au prins locul secund în grupa morţii, deşi au remizat în ultima rundă 2-2 cu Ungaria. Anglia n-a luat gol, dar atacul a lăsat de dorit. Cu toate astea, englezii sunt favoriţi. „Anglia câştigă oricare dintre reprize” are cota 1,75.

Suedia, fără înfrângere

Cota 100 din optimile Euro 2020. Suedia – Ucraina se joacă marţi, de la ora 22:00, la Glasgow. Suedia a terminat pe primul loc, neînvinsă, o grupă cu Spania, Polonia şi Slovacia. Pentru Ucraina, victoria 2-1 cu Macedonia de Nord a fost suficientă pentru un loc în optimi. A pierdut cu Olanda (2-3) şi Austria (0-1). Prima şansă o au nordicii. „Suedia câştigă oricare dintre reprize” are cota 1,62.

Cota 100 din optimile Euro 2020

Cum iei 2 BONUSURI în acelaș timp de la MAXBET

Deschide RAPID și UȘOR AICI un cont la MaxBet, casa de pariuri online numărul 1 pe bonusuri în România! Primești 50 RON bonus fără depunere la cazinou, iar apoi poți încasa la alegere 700 RON bonus la pariuri sportive sau 1.800 RON bonus la cazinou online. Ai totodată bonusuri săptămânale de 5.000 RON dacă ești client activ. Este cel mai tare brand de cazinou din țara noastră, dar beneficiezi de oferte grozave și la secțiunea de pariuri sportive.

+ posts
Alexandru Năstase
+ posts

Promotii