Urmareste-ne

Ponturi Pariuri

Pariuri masive pe victoria lui Athletic Bilbao. Cum s-au modificat cotele

Sursa foto: indohub.com

Deși este o competiție plină de surprize, pariorii nu se dau în spate când vine vorba de pariat pe meciurile din Europa League. Dovadă stau și mizele jucate în această etapă, unde pariurile masive au schimbat cotele la o partidă decisivă pentru calificare.

Este vorba despre duelul Athletic Bilbao – Partizan, din grupa L. Înaintea jocului, spaniolii sunt pe primul loc în grupă, cu șase puncte, la egalitate cu adversara de astăzi.

Pariorii au ales să joace pe victoria bascilor în special după meciul din tur, pe care trupa din Bilbao l-a câștigat chiar la Belgrad, scor 2-0. Atunci, jocul prestat de fosta finalistă a Ligii Europa a fost unul spectaculos, iar scorul putea fi mult mai mare.

Inițial, Athletic Bilbao era cotată cu 1,45 pentru victorie, egalul cu 4,33 și victoria oaspeților cu 7,00. După ce lumea a mizat sume imense pe un nou succes al ibericilor, cotele au suferit schimbări majore. Astfel, în dimineața jocului, un succes al gazdelor are cota 1,30, egalul 6,00 și victoria sârbilor 11,00!

Situația lui Partizan din campionat este una destul de dificilă, fiind la 19 puncte de liderul Steaua Roșie după doar 16 etape. Astfel, conform presei din Serbia, conducătorii fostei adversare a Stelei au pus Europa League pe locul doi și vor folosi câteva rezerve în acest duel.

Athletic Bilbao – Partizan Belgrad
Cote inițiale: 1,45 – 4,33 – 7,00
Cote actuale: 1,30 – 6,00 – 11,00

Sursa foto: indohub.com

Agenții autorizate