Urmareste-ne

Archive

Pariuri speciale. Cine va fi noul Papă?

Pariuri speciale. Alegerea noului papă este un eveniment de importanţă mondială. Jumătate dintre creştinii planetei sunt catolici, iar una din şase persoane de pe Terra a fost botezată în credinţa Romei. Chiar dacă Papa Francisc, actualul suveran pontif, în funcţie din 13 martie 2013, se menţine sănătos şi a ajuns în inimile multor credincioşi, el are totuşi 83 de ani şi e muritor ca noi toţi. Casele de pariuri oferă cote interesante pentru succesorul Papei Francisc în fruntea bisericii catolice.

Primul papă de culoare?

Pariuri speciale. Principalul favorit este Peter Turkson, un cardinal ghanez care va împlini 72 de ani în octombrie. El a fost unul dintre candidaţii din 2013, când conclavul l-a ales pe Papa Francisc. Turkson a fost numit cardinal de regretatul Papa Ioan Paul al II-lea în 2003. Între 2009 şi 2017, a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Papa Francisc l-a înscăunat prefect al Departamentului în Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, nou înfiinţat la acea dată. Cota cadinalului Turkson este 5,00.

Asia are a doua şansă de a da suveranul pontif

Pariuri speciale. În cursa pentru scaunul pontif se află şi Luis Antonio Tagle, originar din Filipine. A fost făcut cardinal la finalul lui 2012 de către Papa Benedict al XVI-lea. Doctor în Divinitate şi Doctor în Teologie Sacră, cardinalul Tagle ocupă funcţii importante în structura bisericii catolice, fiind promovat cardinal episcop la 1 mai 2020. Considerat „Francisc al Asiei”, este primul cleric din această parte a lumii ce deţine acest titlul de cardinal episcop. Cota cardinalului Tagle este 7,00.

Scola, Ouellet şi Schönborn, la a doua încercare

Pariuri speciale. Cu şanse egale de a fi următorul papă sunt cardinalul Angelo Scola, arhiepiscop emerit al Milanului, şi cardinalul episcop Marc Ouellet, prefect al Congregaţiei Episcopilor. Cei doi au fost şi în „cursa” din 2013, despre Scola spunânu-se că a intrat în conclav papă şi a ieşit cardinal. Dacă ar câştiga, Scola ar fi primul papă italian de la Ioan Paul I, în 1978. Scola şi Ouellet au cota 8,00.

Pariuri speciale. Destul de bine cotat este şi Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena. În vârstă de 75 de ani, Schönborn a devenit cardinal în 1998, fiind numit de Papa Ioan Paul al II-lea. La precedentul conclav, din 2013, a fost unul dintre cardinalii consideraţi papabili, dar, după cum se ştie, Francisc a fost cel ales. Schönborn are cota 9,00.

Încă 10 nume pe listă

Pariuri speciale. În afara celor 5, pe lista potenţialilor câştigători se mai găsesc încă 10 nume, toţi având cote între 15,00 şi 25,00. „Lupta” se va da însă între principalii favoriţi, cel mai probabil viitor papă fiind unul dintre Turkson şi Tagle, singurii din afara Europei. Dacă Francisc a fost primul suveran pontif născut în America de Sud, Ioan Paul al II-lea – primul esteuropean -, se aşteaptă un prim papă de culoare sau unul din Orientul Îndepărtat.

Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Promotii