Urmareste-ne

Pontul Zilei

Pontul zilei (11.01.2022). Arabii sunt la putere!

Pontul zilei din 11 ianuarie vine din campionatul Arabiei Saudite. Aflate în prima jumătate a clasamentului, Al Tai și Al Hilal se confruntă marți, la prânz, de la ora 14:40, într-o partidă deosebit de importantă în economia clasamentului din Saudi Professional League.

Al Hilal, fără înfrângere în deplasare

Pentru a mai rămâne cu șanse la titlu, Al Hilal nu mai are voie să facă pași greșiți. Al Ittihad este lider, astfel că fosta formație a lui Răzvan Lucescu are maximă nevoie de victorie, în deplasare, cu Al Tai. În prezent, Al Hilal ocupă locul 5 în clasament, la 11 puncte de primul loc, dar cu un meci în minus. Oaspeții de marți au câștigat ultimele două partide din campionat, ceea ce le oferă moral pentru disputa cu Al Fai. Pe teren străin, Al Hilal nu a pierdut în acest sezon. Are două victorii și patru remize în șase dispute.

Al Tai, în prima jumătate a clasamentului

De partea cealaltă, Al Tai este pe locul 8, cu 19 puncte, după șase victorii, o remiză și opt înfrângeri. Pornește, clar, cu șansa a doua în fața lui Al Hilal, formație care are ca obiectiv titlul în acest sezon. Al Tai are, la fel, două victorii la rând în campionat, însă este greu de crezut că va putea să reziste în fața formației supranumite “Real Madrid” al Asiei. Al Hilal conduce la pauză și câștigă la final are cotă 1.90.

Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Bilete câștigătoare