Archive
Pontul zilei din 12 august 2021. Cota profitabilă vine din Liga 2

Pontul zilei din 12 august 2021. În etapa a treia din Liga 2 se întâlnesc, de la ora 21:30, U Cluj şi Unirea Constanţa. Sunt două formaţii complet diferite, ca istorie, ca traseu, ca obiective. Ardelenii au prima şansă şi, spunem noi, vor domina jocul. E de aşteptat o victorie fără emoţii.
U Cluj se gândeşte la promovare
Pontul zilei din 12 august 2021. U Cluj a ratat play-off-ul de promovare din sezonul precedent, iar suporterii nu au fost deloc bucuroşi. Anul acesta, obiectivul este, evident, promovarea, iar startul de sezon a fost bun: 3-0 cu Politehnica Timişoara, 1-0 la FC Bacău. Ardelenii au punctaj maxim, n-au luat gol şi sunt, la egalitate cu Unirea Slobozia, pe primul loc în Liga 2. Mai e mult până la finalul sezonului regular, dar faptul că nu a făcut paşi greşiţi îi dă speranţe lui „U”.
Unirea, o echipă încropită
Pontul zilei din 12 august 2021. Unirea Constanţa este o echipă înfiinţată anul acesta, pe „ruinele” fostului Farul. Viitorul lui Gică Hagi şi Farul lui Ciprian Marica au fuzionat, iar pe locul rămas liber în Liga 2 a apărut Unirea, cu un lot bazat pe jucătorii care nu au intrat în proiectul de Liga 1. E o formaţie încropită, care nu a avut nici măcat timp de o pregătire temeinică. În primele două runde, cu Hermannstadt şi Concordia Chiajna a pierdut cu acelaşi scor, 0-2. Dacă n-ar fi Astra penalizată cu 8 puncte, Unirea ar fi ultima în Liga 2, cu 0 puncte şi 0-4 golaveraj. „Oaspeţii nu marchează” are cota 2,02.

Pontul zilei din 12 august 2021
Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

-
Superbeto lună ago
Liga 1 devine SUPERLIGA. Superbet e noul sponsor al primei divizii de fotbal din România
-
Betanoo lună ago
Joia Fără Risc la Loto! Ai 3 pariuri fără risc la Betano
-
Superbeto lună ago
Bonus 4 în 1 la Superbet: 100 Rotiri Gratuite la jocul Burning Hot, 25 LEI Casino Live, 15 LEI FREEBET + 15 LEI LOTO
-
Betanoo lună ago
Fă-ți cont pe Betano și primești 30% DIN BANI ÎNAPOI ÎN LIVE CASINO, în fiecare săptămână!
-
Betano2 luni ago
Cea mai fresh campanie Betano te invită să te distrezi în Multiversul Exclusivităților alături de Theo Rose și Cuza
-
Betano2 luni ago
MAREA PĂCĂNEALĂ se întoarce pe Betano!
-
unibet3 luni ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Agentii Autorizate3 luni ago
Roata Norocului îți poate aduce un Jackpot de 50.000 RON! Învârte-o zilnic!