Urmareste-ne

Archive

Pontul zilei din fotbal (26 aprilie 2020). Poți câștiga peste 200 de lei cu un singur meci

Pontul zilei din fotbal (26 aprilie 2020). Liga Primera Juvenil, sau campionatul de tineret, din Nicaragua se apropie de final. Sezonul regular s-a încheiat şi a început play-off-ul. În prima fază eliminatorie, Real Madriz şi Juventus Managua au câştigat şi s-au calificat în semifinale. Această rundă se joacă în dublă manşă, aşa că rezultatul din tur se poate dovedi decisiv. De la 01:00, ora României, Juventus Managua primeşte vizita lui Real Esteli.

Partidele lui Juventus au goluri puţine

Pontul zilei din fotbal (26 aprilie 2020). Juventus a terminat sezonul regular pe poziţia a treia şi a intrat în play-off în sferturi, unde a reuşit să treacă de ART Municipal Jalapa cu 1-0. Până în acest moment, s-a descurcat excelent pe teren propriu, impunându-se în 7 din cele 10 partide, pierzând de 2 ori şi remizând o dată. Contra lui Real Esteli a reuşit să câştige „acasă” cu 1-0, pe 1 martie, dar a pierdut în deplasare. Meciurile lui Juventus au înregistrat cea mai mică medie de goluri din întreg campionatul.

Real Esteli, favorită chiar şi în deplasare

Pontul zilei din fotbal (26 aprilie 2020). Real Esteli, ocupanta poziţiei secunde la final de campionat, a avut a doua apărare şi al doilea atac, după liderul FC Managua. Dar în deplasare, cu 19 goluri înscrise şi 7 încasate, s-a dovedit cea mai eficientă. Un egal în plus nu i-a permis să termine în fotoliul de lider. Media de goluri în meciurile din deplasare este a doua cea mai mică din ligă. La calificarea în finală este favorită şi porneşte cu un uşor avantaj chiar şi în acest meci, deşi joacă în deplasare.

Pontul zilei din fotbal (26 aprilie 2020)

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

+ posts

Promotii