Urmareste-ne

Archive

Ponturi pariuri Academica Clinceni – FCSB din 29.09.2019. 5 cote pe care trebuie să le joci

Man și Coman. FCSB
Man și Coman. FCSB

Acest meci pare desprins dintr-un film de comedie, FCSB este la doar două puncte de Clinceni, echipă ce abia a promovat și se regăsește pe locul 13 în Liga 1. Dacă startul de sezon nu era atât de catastrofal, atunci FCSB trebuia să nu-și facă griji pentru un astfel de meci. Cârcotașii vor spune „că este blat”, dar valoarea echipei lui Vintilă este mult prea mare.


Casa de Pariuri eFortuna vine în sprijinul pariorilor cu un super BONUS de 500 de LEI disponibil la prima DEPUNERE: Deschide AICI un CONT și încasează instant 500 de LEI de care te poți bucura imediat!

Pariul suprem pentru Clinceni – FCSB

Poate că acele discuții, de la startul sezonului, au făcut și bine, poate că, și amenzile primite au avut același efect, astfel că, nu credem că cei de la Clinceni se vor da bătuți ușor. Clinceniul este o echipă ok, chiar decentă, a obținut 9 puncte până acum, este neînvinsă de 4 etape, iar la ultimul meci de Liga 1 s-a impus la Voluntari. FCSB este neînvinsă de 3 etape, are două victorii și un egal, iar lucrurile par că s-au liniștit la echipa lui Becali.

Ponturi pariuri Clinceni vs FCSB din 29.09.2019

+ încă 4 ponturi beton pentru Clinceni – FCSB

Poate că Narcis Răducan are o influență bună asupra patronului, poate că și-a dat singur seama de anumite chestii, dar ceva s-a întâmplat. Vintilă a reușit câteva rezultate excelente, pe care nu ne gândeam că le poate reuși. Însă și de aceea este fotbalul atât de iubit, pentru acest gen de rezultatele. Normal și logic, FCSB nu are voie să piardă acest duel, nu are voie să lase punctele să-i scape din mână, dar cine știe. Poate ne trezim cu vreun „Bunică” pe final de meci și dă toate calculele peste cap. Trebuie să avem grijă cu acest meci, nu se știe niciodată .

Oferta senzațională la Chelsea – Liverpool. Primești 50 RON pariu gratuit pentru fiecare gol!

  • 1,95 este cota pentru peste 2,5 goluri
  • 2,10 este cota pentru marchează gazdele
  • 1,70 este cota pentru se înscrie în ambele reprize
  • 1,74 este cota pentru FCSB conduce la pauză

Joacă aceste PONTURI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

Bilete câștigătoare