Ponturi Alte Ligi
Ponturi pariuri Chapecoense – Santos (17.10.2024). Avem cota care îți aduce profitul

Chapecoense și Santos se întâlnesc, joi dimineață, în etapa a 32-a din Serie A – Brazilia. Oaspeții au ca obiectiv revenirea în elită, în timp ce gazdele evitarea retrogradării. Betmag vă prezintă câteva ponturi pentru acest meci.
Chapecoense, două eșecuri la rând în campionat
În prezent, Chapecoense este pe locul 16, cu 34 de puncte, cu unul în plus față de CRB, prima echipă care retrogradează. În etapa trecută, a pierdut, în deplasare, cu Paysandu (0-2). În acel joc, a avut 55% posesie și 19 șuturi spre poartă, șapte dintre ele cadrate. Paulinho Bóia (40’) și Luan (49’) au marcat, însă, pentru gazde, deși nu au fost cu mult peste adversara ei. A fost cel de-al doilea eșec la rând pentru Chapecoense în campionat. Revine pe teren propriu, unde este fără înfrângere în ultimele cinci partide (trei victorii și două remize).
Santos e lider în Serie B
De partea cealaltă, Santos este lider în Serie B, cu 56 de puncte, cu șapte în plus față de locul 5, Vila Nova (primele patru clasate promovează). În etapa trecută, a învins, pe teren propriu, pe Mirassol (3-2). În acel joc, a avut 38% posesie și 19 șuturi spre poartă, opt dintre cadrate. Pentru Santos, golurile au fost marcate de Giuliano (2′), Willian (13′) şi Luan Peres (84′). A adunat zece puncte din 15 posibile în ultimele cinci partide pe care le-a jucat în deplasare.
Santos are cinci victorii la rând cu Chapecoense, perioadă în care nu a primit gol. Ținând cont de aceste date, mizăm pe o victorie a oaspeților. “Santos câștigă” are cotă 1.87.

Chapecoense – Santos (17.10.2024)
Alte trei variante
- 1.63 – este cota pentru “2-4 goluri”
- 2.15 – este cota pentru “ambele marchează”
- 2.40 – este cota pentru “peste 2.5 goluri”
Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!
Joacă responsabil!

-
Betano3 luni ago
Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
-
Betano5 luni ago
Antonia, noul Hit din Betano Casino
-
Betano5 luni ago
Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
-
Superbet5 luni ago
301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Bilete Castigatoare7 luni ago
BIG WIN: A câștigat 5.000 de euro la Superbet!
-
Betano7 luni ago
Vara e dulce la Betano, cu 444 rotiri gratuite, garantat, fără depunere
-
Superbet7 luni ago
Intră în Superbet Casino cu 350 rotiri gratuite! În plus, ai și bonus de bun venit
-
Fortuna7 luni ago
Noul bonus de bun venit la Fortuna: 50 lei fără depunere + 150 lei la primele 3 depuneri. Fără rulaj!