Archive
Ponturi pariuri CS U Craiova – FC Argeș (11.03.2022). Play-offul începe, iar noi câștigăm

Play-offul Ligii 1 debutează cu partida dintre Universitatea Craiova și FC Argeș. După o perioadă tensionată cu aflarea componentelor celor două grupe, Liga 1 intră în focul partidelor cu adevărat importante. Jocul începe la ora 20:30.
Universitatea are ca obiectiv locul 2
După ce au declarat că au ca obiectiv câștigarea Cupei României, cei de la Universitatea Craiova au ca al doilea obiectiv al acestui final de sezon clasarea pe locul 2 la finalul play-offului, ori cât mai sus posibil. După câteva rezultate mai puțin bune, șansele craiovenilor la titlu au scăzut semnificativ, distanța față de liderul CFR este de 11 puncte în acest moment, iar aceasta nu pare foarte mare, dar este extrem de greu de depășit. Neînvinsă de 7 etape, Universitatea are 6 victorii consecutive și este favorita acestei partide.
FC Argeș intră în play-off cu emoții
Oaspeții din această seară debutează cu o echipă tare în play-off, ca toate celelalte de altfel. Argeșenii au intrat în play-off după un meci foarte dificil împotriva celor de la Botoșani, care au condus până în minutul 71. Miracolul s-a produs, piteștenii au învins și le-au luat locul moldovenilor în play-off. Bineînțeles, formația lui Andrei Prepeliță este, precum adversara de azi, una dintre cele mai în formă echipe din campionat. FC Argeș a câștigat 17 din cele 21 de puncte puse în joc în ultimele 7 partide, încasând doar 2 goluri și marcând 6. Apărarea solidă este un punct forte pentru alb-violeți, care au doar 22 de goluri primite până acum în sezonul regulat.
Chiar dacă Craiova este favorită, deoarece are de partea sa terenul propriu și publicul, cei de la FC Argeș au demonstrat în ultimele partide că merită să joace în acest play-off. Vă propunem pronosticul „Pauză sau final X”, destul de îndrăzneț, dar realizabil, pentru că ne așteptăm la o rezistență teribilă din partea oaspeților, care au o apărare cu adevărat bună, împotria unui adversar care are un atac de top.

Ponturi pariuri CS U Craiova – FC Argeș (11.03.2022)
Alte pronosticuri CS U Craiova – FC Argeș:
- Sub 1,5 goluri @ 2.84
- Sub 2,5 goluri @ 1.62
- Nu GG @ 1.60
- X2 @ 2.12
Pariază COTA BOMBĂ la CASA PARIURILOR. Ai 600 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la CASA PARIURILOR, casa de pariuri cu peste 750 de agenții în România. Dacă ești client nou, primești un BONUS DE BUN VENIT de 600 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, CASA PARIURILOR are o aplicație de ultimă generație pentru dispozitivele mobile, iar retragerea câștigurilor se poate face în aceeași zi!

-
unibet2 săptămâni ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Casa Pariurilor4 săptămâni ago
Playmaker la Casa Pariurilor: mai multe pariuri dintr-un singur meci, pe acelaşi bilet
-
Maxbet4 săptămâni ago
MaxCurăţenia de Primăvară – Câştigă apartamentul de 100.000 de euro!
-
Archive4 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Superbet4 săptămâni ago
SuperOfertă Superbet! 57 lei Free Bet + 289 Free Spins + Welcome Bonus
-
Betano4 săptămâni ago
Sărbătoreşte 6 ani de Betano în România! Profită de ofertele zilnice şi îndeplineşte-ţi orice dorinţă
-
Betano4 săptămâni ago
Ai 50 de lei Pariu Gratis la Betano. Înscrie-te folosind codul promoţional de la BETMAG
-
Casa Pariurilor4 săptămâni ago
Pe ce cheltuieşti 2 milioane de lei câştigaţi cu JACKPOT: „O casă și un concediu prelungit!”