ALTELE
Ponturi pariuri Juventus – Villarreal (16.03.2022). Bianconerii ne aduc profitul azi

Juventus și Villarreal urmează să se dueleze pe Allianz Stadium din Torino pentru un loc în sferturile de finală ale Champions League. Jocul începe la ora 22:00, ora României.
Juventus are prima șansă
„Bătrâna doamnă” atacă victoria în partida de diseară împotriva celor de la Villarreal. Juventus, după egalul din tur, a mers din ce în ce mai bine în campionat, cât și în Coppa Italia, acolo unde au câștigat manșa tur împotriva Fiorentinei, scor 0-1. Evoluțiile constante, dar și apărarea revitalizată după venirea lui Max Allegri, acestea sunt calitățile principale ale echipei din Torino, care, chiar dacă nu are vreun jucător de superclasă în echipă, are o unitate și un spirit rar întâlnite.
Villarreal nu mai are acceași constanță din sezonul trecut
Continuăm cu Villarreal, care nu are cel mai strălucit sezon al său. După ce în stagiunea trecută a impresionat întreaga Europă cu fotbalul de calitate prestat, echipa lui Unai Emery se menține, dar nu conform așteptărilor de la începutul sezonului. „Submarinul galben” este implicat în lupta pentru un loc de Champions League în La Liga, pentru moment aflându-se pe locul 7 al campionatului cu 45 de puncte câștigate în 28 de partide.
Noi vom paria pe victoria gazdelor, care au un lot net superior oaspeților, dar și o formă de moment mult mai bună. Juventus, prin pedigreeul său de echipă mare, cât și prin forța colectivă, o poate învinge pe Villarreal fără mari probleme.

Ponturi pariuri Juventus – Villarreal (16.03.2022)
Alte pronosticuri Juventus – Villarreal:
- Peste 1,5 goluri @ 1.37
- Sub 3,5 goluri @ 1.28
- Pauză sau final 1 @ 1.63
- 1 & Peste 1,5 goluri @ 2.54
Pariază COTA BOMBĂ la CASA PARIURILOR. Ai 600 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la CASA PARIURILOR, casa de pariuri cu peste 750 de agenții în România. Dacă ești client nou, primești un BONUS DE BUN VENIT de 600 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, CASA PARIURILOR are o aplicație de ultimă generație pentru dispozitivele mobile, iar retragerea câștigurilor se poate face în aceeași zi!

-
unibet2 săptămâni ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Casa Pariurilor4 săptămâni ago
Playmaker la Casa Pariurilor: mai multe pariuri dintr-un singur meci, pe acelaşi bilet
-
Maxbet4 săptămâni ago
MaxCurăţenia de Primăvară – Câştigă apartamentul de 100.000 de euro!
-
Archive4 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Superbet4 săptămâni ago
SuperOfertă Superbet! 57 lei Free Bet + 289 Free Spins + Welcome Bonus
-
Betano4 săptămâni ago
Sărbătoreşte 6 ani de Betano în România! Profită de ofertele zilnice şi îndeplineşte-ţi orice dorinţă
-
Betano4 săptămâni ago
Ai 50 de lei Pariu Gratis la Betano. Înscrie-te folosind codul promoţional de la BETMAG
-
Casa Pariurilor4 săptămâni ago
Pe ce cheltuieşti 2 milioane de lei câştigaţi cu JACKPOT: „O casă și un concediu prelungit!”