Archive
Ponturi pariuri Mexic – SUA (25.03.2022). Americanii ne aduc banii

Aflate la egalitate de puncte în acest moment, naționalele Mexicului și SUA se vor duela în partida retur din cadrul grupei de calificare pe continentul nord-american. Jocul începe la ora 04:00, ora României.
Mexicul caută revanșa
Mexicanii sunt într-o ușoară revenire de formă, după ce au pierdut 2 partide foarte importante anul trecut. Eșecurile cu SUA, scor 2-0, dar și cel cu Canada, scor 2-1, a adus naționala Mexicului de a avea pericolul la câțiva pași în urmă. Statul Panama se află pe 4, la numai 4 puncte de Mexic, iar orice pas greșit din partea mexicanilor poate fi fatal.
SUA poate fi mulțumită și cu un egal
Chiar dacă victoria ar fi mult mai bună, nici un egal nu ar suna foarte rău pentru americani, care au un golaveraj mai bun față de al naționalei Mexicului, iar egalul ar fi un avantaj enorm, deoarece americanii ar obține 4 puncte din partidele cu Mexic, ceea ce înseamnă foarte mult. La fel ca și Mexicul, SUA s-a împiedicat în fața Canadei, care pare să fie cea mai în formă națională de pe continent, dar și cea care pare să fie cu un picior la Cupa Mondială din Qatar.
Pronosticul nostru este „X2”, deoarece SUA, cât și Mexicul ar fi mulțumite cu un eventual rezultat de egalitate, locul lor la Campionatul Mondial fiind aproape asigurat.

Ponturi pariuri Mexic – SUA (25.03.2022)
Alte pronosticuri Mexic – SUA:
- Peste 1,5 goluri @ 1.40
- Peste 2,5 goluri @ 2.33
- Pauză sau final 2 @ 2.55
- 2 @ 3.80
Cum iei BONUSUL de 300 RON de la Unibet
Unibet oferă, la Pariurile Sportive, un BONUS de Bun Venit de 300 de lei Pariu fără Risc + 150 Rotiri Gratuite la Burning Hot. Înregistrează-te ACUM la Unibet și poți începe să pariezi în câteva minute! Ai bonus de 100% Pariu fără Risc de până la 300 de lei la prima depunere, ai acces la Unibet TV și poți profita de cele mai atractive cote și oferte de pariuri live din România! Alătură-te și tu celor peste 15 milioane de clienți chiar astăzi!

-
unibet2 săptămâni ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Casa Pariurilor4 săptămâni ago
Playmaker la Casa Pariurilor: mai multe pariuri dintr-un singur meci, pe acelaşi bilet
-
Maxbet4 săptămâni ago
MaxCurăţenia de Primăvară – Câştigă apartamentul de 100.000 de euro!
-
Archive4 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Superbet4 săptămâni ago
SuperOfertă Superbet! 57 lei Free Bet + 289 Free Spins + Welcome Bonus
-
Betano4 săptămâni ago
Sărbătoreşte 6 ani de Betano în România! Profită de ofertele zilnice şi îndeplineşte-ţi orice dorinţă
-
Betano4 săptămâni ago
Ai 50 de lei Pariu Gratis la Betano. Înscrie-te folosind codul promoţional de la BETMAG
-
Casa Pariurilor4 săptămâni ago
Pe ce cheltuieşti 2 milioane de lei câştigaţi cu JACKPOT: „O casă și un concediu prelungit!”