Urmareste-ne

Ponturi Franta

Ponturi pariuri Nice – Nantes (07.05.2022). Bătălia pentru Cupa Franței

Nice și Nantes nu au mai cucerit Cupa Franței de mai bine de două decenii

Nice și Nantes se întâlnesc sâmbătă, de la ora 22:00, ora României, în finala Cupei Franței. Bătălia din ultimul act este găzduită de Stade de France. Pentru cele două echipe e o șansă fantastică de a cuceri un trofeu după o pauză de mai bine de două decenii.

IA ACUM BONUSUL DE 700 RON DE LA MAXBET

În ultimii șapte ani, ne-am obișnuit ca în finala Cupei Franței să o vedem pe Paris Saint-Germain, dar în acest sezon echipa înțesată cu vedete a părăsit prematur competiția. PSG a fost eliminată în optimi, după lovituri de departajare, chiar de una dintre finalistele actualei ediții, Nice. Astfel, după șapte finale consecutive ale Cupei Franței din care a câștigat șase, PSG nu-și poate apăra trofeul în acest an.

Nice, în progres vizibil

Nice a progresat foarte mult, odată cu sosirea pe banca tehnică a lui Christophe Gaultier, cel care cu un an înainte cucerea titlul cu Lille. Dintr-o echipă de pluton în sezonul anterior, Nice a devenit una cu un cuvânt greu de spus în Franța. Mult timp a fost în top, ca principala urmăritoare a lui PSG, aflându-se acum pe locul 5 în Ligue 1, la două puncte de Rennes și Monaco. În drumul spre finala Cupei Franței a eliminat nume mari din Hexagon, PSG (în optimi) și Marseille (în sferturi) numărându-se printre victimele „vulturilor”. Foamea de trofee e mare la Nice, care nu a mai triumfat într-o competiție din 1997, atunci când echipa de pe Coasta de Azur cucerea Cupa Franței, în urma unei finale cu Guingamp. Antrenorul Christophe Gaultier are aproape toți oamenii de bază la dispoziție, iar Nice este favorită în finala de sâmbătă seara cu Nantes.

Nantes, în finala Cupei Franței după 22 de ani

De partea cealaltă, Nantes a ajuns în finala Cupei Franței după ce le-a eliminat pe rând pe Sochaux (echipă din Ligue 2), Vitre (National 2),  Brest, Bastia (Ligue 2) și Monaco. După ce anul trecut se salva de la retrogradare în urma barajului cu Toulouse, în acest sezon Nantes a avut un parcurs onorabil în Ligue 1, fiind o perioadă foarte aproape de zona cupelor europene.

În prezent, echipa lui Antoine Kombouare este pe locul 9 în Ligue 1, cu 51 de puncte, iar singura șansă de a juca în cupele europene este cucerirea Cupei Franței. Nantes nu a mai triumfat în această competiție din 2000. În ziua finalei cu Nice se împlinesc fix 22 de ani de când Nantes cucerea Cupa Franței (pentru a treia oară în istorie), după finala cu o echipă de liga a patra, Calais RUFC.

De pe 7 mai 2000 și până în acest an, Nantes nu a mai ajuns niciodată în finala Cupei Franței. E drept, a câștigat campionatul în 2001, dar vremurile acelea par atât de îndepărtate acum. Deși ambiția celor de la Nantes e mare, iar elevii lui Kombouare și fanii își leagă speranțele de finala de sâmbătă seara, credem că echipa care va ridica trofeul pe Stade de France va fi Nice. Victoria acesteia în timp regulamentar e cotată la 2,06.

Ponturi pariuri Nice - Nantes (07.05.2022)

Ponturi pariuri Nice – Nantes (07.05.2022)

Alte trei ponturi pariuri Nice – Nantes

  • 1,62 – cotă pentru „PSF 1”
  • 1,79 – cotă pentru „Nice are mai multe cornere”
  • 2,14 – cotă pentru „peste 1,5 goluri Nice”

Cum iei 2 BONUSURI în același timp de la MAXBET

Deschide RAPID și UȘOR AICI un cont la MaxBet, casa de pariuri online numărul 1 pe bonusuri în România! Primești 50 RON bonus fără depunere la cazinou, iar apoi poți încasa la alegere 700 RON bonus la pariuri sportive sau 1.800 RON bonus la cazinou online. Ai totodată bonusuri săptămânale de 5.000 RON dacă ești client activ. Este cel mai tare brand de cazinou din țara noastră, dar beneficiezi de oferte grozave și la secțiunea de pariuri sportive.

IA BONUSUL DE 700 DE LEI DE LA MAXBET

Agenții autorizate