Urmareste-ne

Ponturi specialisti

Ponturi pariuri Portugalia – Israel (9 iunie 2021). Cotă 2,10 pentru un pronostic combinat

Ponturi pariuri Portugalia – Israel (9 iunie 2021). Cu două zile înainte de startul Euro 2021, Portugalia, care va încerca să-şi apere trofeul obţinut în 2016, joacă ultimul amical al verii. Adversar îi va fi Israel, o naţională care va privi turneul final la tv. Meciul începe la 21:45 şi se dispută la Lisabona, pe „Jose Alvalade”.

Portugalia, două înfrângeri în ultimii doi ani şi jumătate

Ponturi pariuri Portugalia – Israel (9 iunie 2021). Portugalia este deţinătoarea trofeului la Euro (2016) şi Liga Naţiunilor (2019), semn că este una dintre cele mai puternice formaţii din lume. După ce a câştigat Nations League în 2019, Portugalia s-a calificat fără mari emoţii la Euro, dar de pe locul 2, în spatele Ucrainei, care a câştigat 4 puncte în meciurile directe. A urmat ediţia a doua a Ligii Naţiunilor, iar lusitanii au ratat şansa de a-şi apăra titlul, din cauza unei înfrângeri cu Franţa. De altfel, din 2019 până acum, Portugalia a pierdut doar două partide, cu Uccraina şi Franţa, ambele la limită. În 2021, a jucat 4 meciuri: 1-0 cu Azerbaidjan, 2-2 în Serbia şi 3-1 în Luxemburg (în preliminariile pentru Mondial), plus un 0-0 cu Spania, în urmă cu 5 zile, într-un amical.

Israel, campanii eşuate în competiţiile oficiale

Ponturi pariuri Portugalia – Israel (9 iunie 2021). Israel nu a obţinut calificarea la Euro 2021, terminând penultima o grupă cu Polonia, Austria, Macedonia de Nord, Slovenia şi Letonia. Tot penultima a terminat şi grupa de Liga Naţiunilor, sub Cehia şi Scoţia, dar peste Slovacia. În fine, a început preliminariile pentru Mondial cu un eşec 0-2 cu Danemarca, o remiză 1-1 cu Scoţia şi un succes 4-1 în Moldova. „1X şi total goluri 2-3” are cota 2,10.

Ponturi pariuri Portugalia – Israel (9 iunie 2021)

Alte 3 variante

Ponturi pariuri Portugalia – Israel (9 iunie 2021). Cele mai recente jocuri directe între cele două naţionale datează din 2013, în preliminariile pentru Mondialul brazilian. Atunci, a fost 3-3 în Israel şi 1-1 în Portugalia. Puteţi încerca şi:

  • 1,65 – cota pentru „1 pauză / 1 final”
  • 1,68 – cota pentru „Portugalia primeşte cel puţin un cartonaş”
  • 2,70 – cota pentru „ambele marchează”

Cum iei BONUSUL de 300 RON de la Unibet

Unibet oferă un BONUS de Bun Venit 100% de până la 300 RON la Pariurile Sportive. Înregistrează-te ACUM la Unibet și poți începe să pariezi în câteva minute! Ai bonus la depunere de 100% până la 300 RON, ai acces la Unibet TV și poți profita de cele mai atractive cote și oferte de pariuri live din România! Alătură-te și tu celor peste 15 milioane de clienți chiar astăzi!

Bilete câștigătoare