Urmareste-ne

Ponturi Pariuri

Ponturi pariuri Real Betis – Rayo Vallecano (3.03.2022). Avem pronosticul pe care îl căutai

Nabil Fekir în tricoul celor de la Real Betis

Copa del Rey revine cu partidele retur din cadrul semifinalelor, urmând să se stabilească cele două formații care se vor duela pentru trofeu. Real Betis și Rayo Vallecano se întâlnesc la 3 săptămâni după ce Betis s-a impus în manșa tur, scor 2-1. 

Chiar dacă are absenți, Betis tot e favorită

Cei de la Betis au câteva absențe importante față de partida pierdută împotriva celor de la Sevilla, scor 2-1, dar pornesc cu prima șansă în continuare. După eliminarea rușilor de la Zenit în Europa League, andaluzii se luptă pe 3 fronturi în continuare. Echipa antrenată de Manuel Pellegrini are șanse la câștigarea Copa del Rey, Europa League, dar și la obținerea unui loc de Champions League la finalul campionatului în La Liga. Misiunea de a face față în 3 competiții până la finalul sezonului poate părea grea, dar nu imposibilă.

Rayo are o perioadă extrem de slabă

În schimb, cei de la Rayo Vallecano nu traversează forma bună de la începutul stagiunii. Formația madrilenă a pierdut contactul cu prima jumătate a clasamentului în La Liga, după o serie de rezultate negative. Ajunsă în faza semifinalelor Cupei după un traseu destul de ușor, cei de la Rayo se văd nevoiți să se recunoască învinși de mult mai valoroasa Betis.

Alegem pariul „1 solist” (cotă 1,78), deoarece Betis a oferit fotbal de calitate în acest sezon, iar avantajul de un gol este destul de fragil. Rayo are 5 înfrângeri consecutive în toate competițiile, iar acest meci nu le poate da mari speranțe pentru o redresare.

 

Ponturi pariuri Real Betis - Rayo Vallecano (3.03.2022)

Ponturi pariuri Real Betis – Rayo Vallecano (3.03.2022)

Alte pronosticuri Real Betis – Rayo Vallecano:

  • Peste 1,5 goluri @ 1.26
  • Peste 2,5 goluri @ 1.78
  • Sub 3,5 goluri @ 1.42
  • 1 & Peste 1,5 goluri @ 2.04

Mult succes!

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

Agenții autorizate