Pariurile Zilei
Ponturi pariuri SUA – Mexic (16.06.2023). Duelul nord-american îți aduce profit

SUA și Mexic se înfruntă pe Allegiant Stadium, din Paradise, Nevada, pentru un loc în finala Ligii Națiunilor CONCACAF. Ambele echipe au încheiat neînvinse faza grupelor, însă americanii au dat recital în grupa din care au făcut parte.
Casa de Pariuri eFortuna vine în sprijinul pariorilor cu un super BONUS de 500 de LEI disponibil la prima DEPUNERE: Deschide AICI un CONT și încasează instant 500 de LEI de care te poți bucura imediat!
SUA, 14 goluri în patru meciuri în faza grupelor
După ce a câștigat în 2021 prima ediție a Ligii Națiunilor, cu o victorie în fața Mexicului, după prelungiri în finală, echipa Statelor Unite are parte din nou de un duel cu „El Tri”. De această dată miza este calificarea în finala competiției. Sub conducerea lui Gregg Berhalter, SUA a început campania în iunie anul trecut cu o victorie zdrobitoare, 5-0 cu Grenada, bifând apoi un egal cu El Salvator. Spre finalul anului 2022, americanii au participat la Cupa Mondială din Qatar, unde s-au oprit în optimi, eliminați de Olanda.
Dar, în faza grupelor, SUA a fost neînvinsă, remizând cu Anglia și Țara Galilor și învingând Iranul. Ulterior, sub conducerea britanicului Anthony Hudson, selecționata SUA a învins Grenada cu 7-1 și El Salvador cu 1-0 și s-a calificat în semifinalele Ligii Națiunilor CONCACAF. 14 goluri a marcat SUA în grupă, primind doar două goluri în patru meciuri.
Mexic, cu gândul la revanșă
De partea cealaltă, Mexicul va căuta să răzbune înfrângerea din finala de acum doi ani și să obțină a doua calificare consecutivă în ultimul act al competiției. În actuala campanie a Ligii Națiunilor, selecționata Mexicului a debutat cu o victorie cu Surinam (3-0), urmată de un egal în deplasare cu Jamaica (1-1). Din păcate pentru ei, parcursul mexicanilor la Cupa Mondială s-a încheiat în faza grupelor, unde victoria cu 2-1 în fața Arabiei Saudite în ultimul meci nu a fost de ajuns pentru a le asigura prezența în optimi. Revenită în martie în Liga Națiunilor CONCACAF, sub comanda unui nou selecționer, Diego Cocca, echipa mexicană a învins încă o dată Surinam (2-0) și și-a asigurat poziția fruntașă după remiza cu Jamaica (2-2).
SUA și Mexic s-au întâlnit în primăvară într-un meci amical încheiat nedecis, 1-1. Dorind să pună mâna pe trofeul CONCACAF Nations League, mexicanii vor căuta să-și netezească drumul spre finală. Ne așteptăm la o dispută echilibrată, cu balanța înclinând însă ușor în favoarea americanilor. „PSF 1” are cotă 1.94.

Ponturi pariuri SUA – Mexic (16.06.2023)
Alte trei ponturi pariuri SUA – Mexic
- 1.71 – este cota pentru „SUA câștigă cel puțin o repriză”
- 1.88 – este cota pentru „SUA deschide scorul”
- 1.92 – este cota pentru „ambele marchează”
Joacă responsabil!

-
Betano6 minute ago
Betano activează Modul Distracției în Love Island România și devine sponsorul principal al show-ului fenomen în România
-
Betanoo zi ago
Noul Betano Master revine în forță din luna octombrie cu premii cumulate de 1 milion de lei
-
Betanoo zi ago
Betano repară eroarea VAR din Premier League și plătește pariurile pe Luis Diaz marcator oricând în Tottenham – Liverpool
-
Casa Pariurilor2 zile ago
Câștigi mai mult la Casa Pariurilor: ai 20% cotă mărită pe biletele live
-
Maxbet7 zile ago
Nu rata premiile oferite de Turneul Jackpot Play. Ia-ți partea ta din 25.000 de lei și 7.500 de rotiri gratuite
-
Superbet7 zile ago
De ce să pariezi la Superbet. Avantajele oferite jucătorilor
-
Casa Pariurilor2 săptămâni ago
Bonus cât Casa: până la 2100 lei + 500 rotiri gratuite
-
Betano4 săptămâni ago
Activează Modul Distracției cu Betano