Urmareste-ne

PRELIMINARII CM 2022

Preliminarii Cupa Mondială: Brazilia – Columbia (12 noiembrie 2021). Formaţii de start, informații, predicţii şi ponturi

Brazilia este lider detașat în grupa de calificare la Cupa Mondială din Qatar

Brazilia și Columbia, două selecționate grele ale fotbalului sud-american, se ciocnesc pe Arena Neo Quimica, din Sao Paulo, vineri dimineață, la ora 02:30. Gazdele sunt neînvinse și în fruntea clasamentului, în timp ce adversarii lor se agață de locul 4, ultimul care asigură calificarea directă la Cupa Mondială 2022. În continuare, vă vom prezenta tot ce trebuie să știți despre această partidă, care se anunță spectaculoasă.

Brazilia, lider detașat, Columbia are emoții

Brazilia are un parcurs aproape perfect, cu 10 victorii și un egal din cele 11 disputate. Remiza a avut loc în urmă cu o lună, chiar în fața Columbiei, scor 0-0. Rezultatul a venit între două victorii importante pentru Brazilia, 3-1 cu Venezuela și 4-1 cu Uruguay, în cel mai recent meci. Gazdele au ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere în preliminariile pentru Cupa Mondială. Ultimul eșec s-a înregistrat în octombrie 2015, 0-2 cu Chile. Selecționata lui Tite este impresionaNtă atât în ofensivă, cât și în defensivă. Până acum, Brazilia a marcat 26 de goluri și a încasat doar patru. Gazdele au nevoie de doar un punct pentru a-și asigura cel puțin un loc în play-off. Dacă vor câștiga vineri, iar Uruguay nu învinge în următorul meci, are garantată calificarea la Cupa Mondială.

Campania Columbiei a fost recent afectată de o serie de egaluri. Nu mai puțin de cinci din ultimele șase meciuri au fost remize, ultimele trei fără gol marcat. Totuși, rezultatele cu Brazilia și Uruguay nu reprezintă un dezastru, dar incapacitatea de a găsi drumul spre gol îi îngrijorează serios pe Columbieni. În egală măsură, recordul lor defensiv nu este cel mai bun, fiind stricat de înfrângerea șocantă, 1-6, cu Ecuador, din urmă cu aproximativ un an. Columbia va avea mult de tras pentru calificare, având în vedere că grupa este strânsă, între locul 3 și locul 9 fiind o diferență de doar șase puncte.

Ce trebuie să știi despre Brazilia – Columbia

Pentru acest meci a fost convocat și Philippe Coutinho, care revine la lot după o pauză de peste un an. În schimb, surprinde neconvocarea lui Vinicius Junior, în ciuda faptului că se află într-o formă excelentă la Real Madrid. Gabriel Jesus va fi titular în atac, în timp ce Raphinha, Neymar si Lucas Paqueta au rolul să-i furnizeze pase decisive, într-un sistem 4-2-3-1.

Davinson Sanchez ar putea intra titular în centrul apărării, deși nu a impresionat la Tottenham în acest sezon, pentru că Oscar Murillo este accidentat. Radamel Falcao va rata și el meciul din pricina unor probleme medicale, Luis Diaz, Luis Muriel și Duvan Zapata vor forma linia de atac.

Formații probabile în Brazilia – Columbia

  • Brazilia (4-2-3-1): Ederson – Royal, Silva, Marquinhos, Sandro – Fabinho, Fred – Paqueta, Neymar, Raphinha – Jesus
  • Columbia (4-3-3): Ospina – Mojica, Sanchez, Mina, Cuadrado – Uribe, Barrios, Quintero – Diaz, Muriel, Zapata

Pronosticuri la Brazilia – Columbia

Partida tur s-a încheiat 0-0, dar Brazilia are capacitatea să învingă pe Columbia, căreia îi lipsesc câțiva jucători importanți.

PRONOSTICĂM: 2-1

Nu rata biletele BETMAG.ro, fie pe site-ul nostru, fie pe pagina oficială de Facebook. Urmăreşte-ne pentru cele mai bune ponturi şi avancronici bine documentate, cu toate informaţiile de care ai nevoie ca să îţi faci o idee clară despre meciuri, înainte să înceapă.

Bilete câștigătoare