Urmareste-ne

Archive

Premier League: Leeds – Liverpool (12 septembrie 2021). Formaţii de start, informaţii, predicţii şi ponturi

Doi dintre cei mai „nebuni” antrenori din Anglia se întâlnesc în meci direct, în runda a patra a Premier League, de la ora 18:30. Leeds-ul lui Marcelo Bielsa primeşte vizita Liverpool-ului lui Jurgen Klopp. E de aşteptat o partidă spectaculoasă şi cu multe goluri, chiar dacă diferenţa din clasament e importantă.

Leeds, la al doilea sezon pe prima scenă

Leeds a entuziasmat la revenirea în Premier League anul trecut. A debutat chiar pe terenul lui Liverpool, un 4-3 incredibil pentru „cormorani”, care erau campioni en-titre. În cele din urmă, Leeds e terminat campionatul pe locul 9, în spatele lui Tottenham şi Arsenal.

În noul sezon, însă, nu a pornit prea bine, cel puţin nu din punct de vedere al rezultatelor. A suferit o umilinţă în „Războiul rozelor” cu Manchester United, 1-5 pe Old Trafford, după care a remizat 2-2 cu Everton şi 1-1 cu Burnley. Singurul succes stagional a fost în Cupa Ligii, 3-0 contra lui Crewe (liga a treia).

De partea cealaltă, Liverpool şi-a recăpătat stânca din apărare, pe van Dijk, iar asta s-a văzut. 3-0 cu Norwich, 2-0 cu Burnley şi 1-1 cu Chelsea, iar trupa lui Klopp a strâns 7 puncte din primele 3 etape. Doar Tottenham avea mai multe după 3 runde (9 puncte), dar a pierdut în etapa curentă, 0-3 la Palace.

Ce trebuie să ştii înainte de Leeds – Liverpool

Ambele formaţii se bucură de faptul că FIFA a anulat suspendările pentru jucătorii brazilieni. Asta înseamnă că Raphinha, jucător-cheie pentru Bielsa, poate evolua din primul minut, iar Alisson şi Fabinho sunt la dispoziţia lui Klopp.

Bobby Firmino, însă, e indisponibil pentru oaspeţi, din cauza unei accidentări. Lipsesc sigur şi Minamino, şi James Milner, în timp ce Thiago Alcantara şi Harvey Elliot luptă pentru un loc de titular. În apărare şi în atac, lucrurile sunt clare la Liverpool.

La gazde, Marcelo Bielsa a anunţat că Dallas, Klich şi Firpo sunt apţi de joc, în timp ce Koch e în continuare accidentat.

Daniel James, proaspăt „aterizat” de la rivala Manchester United e şi el disponibil şi ar putea să apară pe teren, chiar dacă nu din primul minut. Astfel, Bielsa va putea apela la formula standard.

Formaţii probabile în Leeds – Liverpool

  • Leeds (4-1-4-1): Meslier – Ayling, Llorente, Cooper, Firpo – Phillips – Harrison, Dallas, Klich, Raphinha – Bamford. Antrenor: Marcelo Bielsa.
  • Liverpool (4-3-3): Alisson – Alexander-Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Alcantara – Mane, Jota, Salah. Antrenor: Jurgen Klopp.

Pronosticuri la Leeds – Liverpool

Ambele întâlniri directe din sezonul precendent s-au terminat cu goluri în cele două porţi. În prima etapă, Liverpool a câştigat 4-3 acasă, iar în retur a fost 1-1.

Pronosticăm 1-3 scor final

Premier League: Leeds - Liverpool (12 septembrie 2021).

Premier League: Leeds – Liverpool (12 septembrie 2021).

Evident, un pariu pe scor exact este foarte riscant şi are şanse mici de reuşită, dar scorul anticipat de noi este un bun indicator al felului în care ne aşteptăm să se desfăşoare partida.

Puteţi încerca lucruri mai normale, precum „GG”, „3+”, „2 solist” sau combinaţii între acestea.

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

+ posts
Alexandru Năstase
+ posts

Bilete câștigătoare