Urmareste-ne

PREMIER LEAGUE

Premier League: Wolves – Everton (1 noiembrie 2021). Formaţii probabile, info, predicţii şi ponturi

Înainte de Wolves – Everton, epilogul etapei a zecea din Premier League, gazdele au o serie de 4 partide fără înfrângere, în timp ce oaspeţii nu au mai câştigat de trei runde. Totuşi, în clasament, Everton e mai bine poziţionată, având un punct peste adversară.

Wolves, în revenire. Everton, în criză

După primele trei runde de Premier League, Wolves avea zero în dreptul punctelor şi al golurilor marcate, pierzând de fiecare dată cu 0-1. Mai mult, după 5 etape, acumulase doar 3 puncte.

Lucrurile s-au schimbat, însă, iar „lupii” au adunat 10 puncte din ultimele 4 runde. Şi au fost la un pas de punctaj maxim, dar Leeds a smuls egalul în 90+4, în etapa precedentă, printr-un penalty transformat de Rodrigo.

De partea cealaltă, Everton e într-un început de criză. Pe undeva şi din cauza accidentărilor. Fără Calvert-Lewin în atac, plus alte câteva absenţe, „caramelele” au remizat cu Manchester United, după care au pierdut cu West Ham şi Watford. Ultimul meci a fost, de altfel, o înfrângere dureroasă şi inexplicabilă.

Cu 2-1 în minutul 63, prin golul lui Richarlison revenit după accidentare, Everton a încasat 4 goluri în ultimul sfert de oră şi a cedat 2-5 pe teren propriu.

Ce trebuie să ştii înainte de Wolves – Everton

Totuşi, Richarlison a revenit în echipă, ba chiar cu gol, iar asta îl anunţă titular şi în această seară. Calvert-Lewin, Andre Gomes şi Doucoure rămân, însă, indisponibili. Delph a revenit la antrenamente, dar sunt şanse mici să apară în echipa de start.

Nici Lage nu are lotul complet, cu Jonny, Pedro Neto, Mosquera şi Bueno absenţi. Antrenorul lui Wolves a anunţat, la conferinţa de presă, că Boly şi-a revenit. Dar Marcal ratează partida din cauza unor probleme medicale.

Formaţii probabile în Wolves – Everton

  • Wolves (3-4-3): Sa – Kilman, Coady, Saiss – Semedo, Neves, Moutinho, Ait Nouri – Traore, Jimenez, Hwang.
  • Everton (4-4-1-1): Pickford – Holgate, Keane, Godfrey, Digne – Townsend, Davies, Allan, Iwobi – Gray – Richarlison.

Ponturi la Wolves – Everton

Odată cu revenirea lui Richarlison, Everton şi-a recăpat o parte din forţa ofensivă şi va fi mult mai periculoasă în ultime treime.

Pe de altă parte, Wolves e într-o formă foarte bună şi evoluează pe teren propriu. Mai mult, are de răzbunat cele două înfrângeri în meciurile directe din sezonul precedent.

Se anunţă o partidă interesantă şi disputată, în care golurile nu vor lipsi. Sunt şanse mari ca ambele formaţii să ia câte un punct.

Pronosticăm 2-2 scor final.

Chiar dacă rezultatele au diferit, atât Wolves, cât şi Everton, au marcat cu regularitate, dar defensivele au cedat de asemenea.

Pariază COTA BOMBĂ la SUPERBET. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la SUPERBET, casa de pariuri cu cele mai multe agenții din România. Dacă ești client nou, primești automat bonusul de 500 RON la primele trei depuneri pentru a te juca exclusiv ONLINE. În plus, Superbet are una din cele mai ușoare aplicații, care merge brici de pe orice dispozitiv și cu orice conexiune la internet!

Bilete câștigătoare