Urmareste-ne

Serie A

Serie A: AS Roma – Sampdoria (22 decembrie 2021). Formaţii probabile, info, predicţii şi ponturi

AS Roma – Sampdoria aduce faţă în faţă două echipe cu obiective diferite. Gazdele luptă pentru un loc în cupele europene, oaspeţii nu sunt departe de locurile de retrogradare, dar au un avans confortabil de nouă puncte faţă de locul 18. Ultimul meci al anului 2021 pentru ambele echipe se poate dovedi crucial pentru îndeplinirea obiectivului şi, de aceea, îl vor trata aşa cum trebuie.

Roma, la egalitate cu Fiorentina şi Juventus

Cu un singur meci de jucat în 2021, acesta cu Sampdoria, AS Roma se află într-o luptă în trei cu Juventus şi Fiorentina pentru locurile de Europa League. Liga Campionilor pare, momentan, un vis frumos, Atalanta de pe locul 4 având un avans de 6 puncte. Cele trei urmăritoare, însă, sunt la egalitate, iar Roma va face totul pentru a se menţine pe poziţia a cincea. Vine după un succes chiar pe terenul Atalantei, 4-1, care a adus un bonus substanţial la capitolul moral.

Sampdoria nu stă chiar rău. Da, e pe locul 15, la doar trei peste zona roşie, dar are un avans confortabil de nouă puncte peste Genoa şi Cagliari, aflate pe primele poziţii retrogradabile. Pentru oaspeţi, importante sunt meciurile cu echipele din zona sa, după cum a demonstrat recent. A pierdut cu Lazio şi Fiorentina, formaţii de prima jumătate, dar are victorii cu Verona şi Genoa, plus o remiză cu Venezia, în ultimele 5 runde.

Ce trebuie să ştii înainte de AS Roma – Sampdoria

Jose Mourinho poate să privească plin de încredere meciul cu Sampdoria după felul exemplar în care au evoluat elevii săi cu Atalanta, chiar şi spre surprinderea lusitanului. Accidentări noi sau suspedări nu au apărut la Bergamo, aşa că portughezul ştie cu cine defilează. Rămân absenţi Spinazzola şi Pellegrini, dar asta se ştia deja, iar El Shaarawy e aproape refăcut şi are şanse să prindă nişte minute în această seară.

Cel mai probabil, Mourinho va trimite în teren acelaşi prim 11 ca la ultimul meci, pentru că nu are nici ce, nici de ce să schimbe. Abraham şi Zaniolo se înţeleg din ce în ce mai bine, iar fanii Romei încep să spere la un loc în top 4.

Oaspeţii au emoţii cu trei dintre titularii obişnuiţi. Berezynski şi Gabbiadini au părăsit terenul şifonaţi în etapa trecută, 1-1 cu Venezia. Ambii au fost schimbaţi în minutul 61, după ce ultimul dintre ei deschisese scorul. Semne de întrebare sunt şi la portarul Audero care cu două zile înainte de meciul de la Roma s-a antrenat separat de echipă.

Formaţii probabile în AS Roma – Sampdoria

  • AS Roma (3-4-2-1): Rui Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Karsdorp, Veretout, Cristante, Vina – Mkhitaryan, Zaniolo – Abraham.
  • Sampdoria (4-4-2): Audero – Bereszynski, Yoshida, Colley, Augello – Candreva, Ekdal, Adrien Silva, Thorsby – Gabbiadini, Caputo.

Ponturi la AS Roma – Sampdoria

Roma a primit un imbold de moral după succesul cu Atalanta, iar asta ar putea să o ajute şi contra Sampdoriei. Oaspeţii nu-şi pun mari speranţe la puncte în această deplasare, dar nu vor refuza nicio oportunitate, dacă o primesc. În mod normal, e meci de „1 solist” şi minimum 3 goluri pe tabelă.

Pronosticăm 2-1 scor final.

Nu rata biletele BETMAG.ro, fie pe site-ul nostru, fie pe pagina oficială de Facebook. Urmăreşte-ne pentru cele mai bune ponturi şi avancronici bine documentate, cu toate informaţiile de care ai nevoie ca să îţi faci o idee clară despre meciuri, înainte să înceapă.

Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

Agenții autorizate