Archive
Serie A: Genoa – Fiorentina (18 septembrie 2021). Formaţii probabile, informaţii, predicţii şi ponturi
Genoa şi Fiorentina, două formaţii care au câştigat în runda precedentă, se întâlnesc sâmbătă, de la ora 16:00, în etapa a patra de Serie A.
Fără egal în primele trei runde
Genoa şi-a trecut primele puncte în cont în urmă cu o săptămână, când a câştigat cu 3-2 la Cagliari, deşi gazdele aveau 2-0 după aproape o oră de joc.
Destro (59) şi o dublă a rezervei Fares au adus un prim succes stagional în campionat, după ce în primele două meciuri Genoa fusese spulberată de Inter (0-4) şi ratase un punct cu Napoli (1-2).
Fiorentina a pierdut meciul inaugural la Roma (1-3), dar a arătat din prima ca o formaţie care ştie ce vrea. Nu mai seamănă cu Fiorentina din sezonul precedent.
Au urmat două victorii, 2-1 cu Torino şi Atalanta, de fiecare dată după ce trupa viola a condus cu 2-0.
Ce trebuie să ştii înainte de Genoa – Fiorentina
Genoa e în creştere. Nici ea nu mai seamănă cu echipa din ultimii ani, nici măcar cu aceea care îşi lua 0-4 de la Inter. Cu Napoli a fost aproape de remiză, iar după pauza de meciuri ale naţionalelor a venit şi mai puternică.
A arătat voinţă la Cagliari, iar Fares şi-a câştigat locul de titular prin dubla victorioasă. Cu un important trecut la Fiorentina, Badelj conduce acum linia de mijloc de la Genoa şi va fi pe teren din primul minut, după ce a trecut peste problemele la spate.
Nemuritorul Pandev, ajuns la 38 de ani, e vârf de lance, cu Destro lângă el. Schimbări pot apărea în defensivă, dar Maksimovic, Biraschi şi Criscito sunt favoriţi să intre din primul minut. Vanheusden poate apărea în locul lui Biraschi.
Lipsesc nou-venitul Caicedo, dar şi Bani şi Cassata, toţi accidentaţi.
La Fiorentina, Vlahovic e deja senator de drept la 20 de ani. Cu 30 de goluri marcate în Serie A, doar Sancho şi Haaland au înscris mai mult decât el între puşti în campionatele din top 5.
Odriozola a intrat pe parcurs în runda precedentă, dar acum va fi titular. În poartă, va reveni Dragowski.
Formaţii probabile în Genoa – Fiorentina
- Genoa (3-5-2): Sirigu – Maksimovic, Biraschi, Criscito – Cambiaso, Sturaro, Badelj, Touré, Fares – Destro, Pandev. Antrenor: Davide Ballardini.
- Fiorentina (4-3-3): Dragowski – Odriozola, Milenkovic, Igor, Biraghi – Bonaventura, Torreira, Castrovilli – Callejon, Vlahovic, Gonzalez. Antrenor: Vicenzo Italiano.
Pronosticuri la Genoa – Fiorentina
Trupa lui Vicenzo Italiano e favorită, deşi evoluează în deplasare. Prestaţiile bune de până acum îi dau speranţe Fiorentinei la alte 3 puncte.
Dar Genoa a arătat că poate să revină şi să înscrie contra lui Cagliari. Cum nici cu Napoli nu arătat deloc rău, e de aşteptat să îi dea de furcă adversarei.
Pronosticăm 1-2 scor final.
Una peste alta, se anunţă un meci cu goluri, cel mai probabil de ambele părţi. GG, 3+ sau combinaţia dintre ele sunt pronosticurile ce merg încercate la acest joc. Iar „2 solist”, cotat între 2,15 şi 2,25, e în scădere, semn că Fiorentina poate pleca de pe Marassi cu 3 puncte.
Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

-
Betano6 luni ago
Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
-
Betano8 luni ago
Antonia, noul Hit din Betano Casino
-
Betano8 luni ago
Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
-
Superbet8 luni ago
301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
-
Bilete Castigatoare9 luni ago
BIG WIN: A câștigat 5.000 de euro la Superbet!
-
Betano9 luni ago
Vara e dulce la Betano, cu 444 rotiri gratuite, garantat, fără depunere
-
Superbet10 luni ago
Intră în Superbet Casino cu 350 rotiri gratuite! În plus, ai și bonus de bun venit
-
Fortuna10 luni ago
Noul bonus de bun venit la Fortuna: 50 lei fără depunere + 150 lei la primele 3 depuneri. Fără rulaj!